Glaucomul este o boală oculară care nu se vindecă, dar depistarea sa la timp împiedică orbirea. Din păcate însă, jumătate din persoanele care au glaucom sunt încă nediagnosticate deoarece boala are o evoluţie silenţioasă până în stadiile avansate.
Diagnosticarea glaucomului este relativ simplă, medicul apelând la patru investigaţii de bază care nu implică neplăceri pentru pacient: măsurarea presiunii intraoculare, examinarea papilei nervului optic, evaluarea unghiului de drenaj şi analizarea câmpului vizual. Marea dificultate este reprezentată de faptul că glaucomul nu prezintă simptome până în momentul în care vederea este mult afectată. Astfel, majoritatea pacienţilor sunt diagnosticaţi în stadii avansate ale bolii şi evoluţia către orbire poate fi rapidă.
Cauza exactă a producerii glaucomului nu este cunoscută, dar boala este asociată, în majoritatea cazurilor, cu presiunea crescută la nivelul ochiului, cauzată de un dezechilibru al fluxului de umoare apoasă. La pacienţii sănătoşi, această umoare apoasă este produsă şi eliminată din ochi în proporţii aproximativ egale, menţinându-se o presiune constantă în interiorul ochiului.
În cazul pacienţilor cu presiunea intraoculară crescută, ochiul produce această umoare apoasă, dar nu o poate elimina cu un debit normal. În timp, acest dezechilibru poate deteriora nervul optic şi poate conduce, treptat, la orbire. Factorii care influenţează creşterea presiunii intraoculare sunt vârsta, istoricul familial, integritatea nervului optic, starea câmpului vizual, grosimea corneană crescută sau rata de evoluţie a bolii. „Glaucomul este principala cauză a orbirii, în întreaga lume, ce poate fi întârziată dacă este depistată la timp şi monitorizată permanent de către specialiştii oftalmologi. În România, dispunem de întreg arsenalul terapeutic ocular local existent azi în lume şi el este compensat de către C
