Un elev din Râmnicu Vâlcea a uimit o lumea întreagă cu invenţiile sale. Ionuţ Alexandru Budişteanu este, la numai 18 ani, un geniu al informaticii. El a creat dispozitive cu ajutorul cărora nevăzătorii pot simţi cu ajutorul limbii, dezastrele naturale sau ambuteiajele din trafic. Iar în viitor speră să inventeze softul care să pornească orice calculator cu puterea minţii.
La doar 18 ani, Ionuţ Alexandru Budişteanu a câştigat sute de premii şi diplome naţionale şi internaţionale. Ideile sale sunt revoluţionare în domeniul ştiinţei şi informaticii. În prezent, băiatul lucrează la prototipul unei maşini care să poată fi condusă de persoanele cu handicap fizic sau de vedere. Tânărul a investit 4.000 de euro în laboratorul în care munceşte şi 14 ore pe zi.
Citeste mai mult pe RTV.NET