Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Între sublim şi grotesc / Prin munte au răsărit ghioceii, iar prin Lupeni gunoaiele

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, luni 11 martie 2013 ·

Până acum nu se vedeau, dar acum se văd. Vorbim de gunoaiele Lupeniului, care ni se dezvăluie în toată splendoarea lor. Pe toate coclaurile.Lupeniul este, de departe, cel mai murdar oraş din Valea Jiului, pentru că firma Universal Edil este în faliment. Aşadar, gunoiul se ridică, după posibili­tăţi, mai răruţ, iar în locurile neamenajate nu se ridică deloc.

Unul dintre aceste locuri neamenajate este chiar versantul pe care-l vedeţi în imagine, unde se aruncă şi acum gunoi în neştire. Peste iarnă, fiind acoperit cu zăpadă, nu se vede jegul, dar în restul anului, da. Locul din imagine este situat chiar la trecerea la nivel cu calea ferată care taie oraşul, de pe sensul de mers Lupeni-Vulcan. Situaţia imortalizată de aparatul foto este asemenea multor locuri din municipiu, de care nici nu te poţi apropia din cauza haitelor de câini, o altă consecinţă a gunoiului neridicat de pe spaţiul verde. Printre deşeurile aruncate pe marginea apei găsim de la resturi menajere până la materiale de construcţii. Gunoiul provine şi de la garajele ridicate pe malul versantului, unde oamenii au mai construit câte un coteţ, câte o cocină. Paradoxal, cu toate că nu prea au parte de curăţenie, lupenenii plătesc unul dintre cele mai scumpe preţuri pentru salubritate, 3,9 lei pentru persoanele fizice.

Până acum nu se vedeau, dar acum se văd. Vorbim de gunoaiele Lupeniului, care ni se dezvăluie în toată splendoarea lor. Pe toate coclaurile.Lupeniul este, de departe, cel mai murdar oraş din Valea Jiului, pentru că firma Universal Edil este în faliment. Aşadar, gunoiul se ridică, după posibili­tăţi, mai răruţ, iar în locurile neamenajate nu se ridică deloc.

Unul dintre aceste locuri neamenajate este chiar versantul pe care-l vedeţi în imagine, unde se aruncă şi acum gunoi în neştire. Peste iarnă, fiind acoperit cu zăpadă, nu se vede jegul, dar în restul anului, da

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 7 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 5 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 5 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 8 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 6 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 12 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 7 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

14°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°