Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid CFR a scăpat o victorie la Tulcea, în minutele de prelungiri

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 11 martie 2013 ·

Echipa de fotbal Rapid CFR Suceava a debutat cu dreptul în returul Ligii a II-a, după ce s-a întors cu un punct din deplasarea de la Delta Tulcea, scor final 1 – 1. Sucevenii au avut șansa să se întoarcă acasă cu toate cele trei puncte puse în joc, dar au fost egalați în minutele de prelungire. Prima parte a jocului a fost una în care gazdele, neînvinse în acest sezon pe teren propriu au avut mai mult inițiativa și au încercat poarta suceveană încă din minutul șase, când Semeghin a respins în corner. În minutul 12, Rapidul a cerut lovitură de la 11 metri la un henț în careu comis de un fundaș advers, dar arbitrul întâlnirii nu a acordat nimic. Tulcenii au controlat jocul și au mai avut o bară în minutul 40, dar pe finalul reprizei, Ionuț Plămadă a avut cea mai mare ocazie a primei părți, dar a trimis mingea cu capul pe lângă poarta adversă, din 3 metri, scor la pauză 0 – 0.

Rapid a deschis scorul dintr-un 11 metri transformat de Gâldean

Convinși că pot obține cel puțin un punct, sucevenii au intrat în teren mai hotărâți și în minutul 57, Gâldean deschide scorul dintr-o lovitură de la 11 metri obținută de Ionuț Plămadă. În continuarea partidei, jocul s-a dus undeva mai mult la mijlocul terenului, iar cu 10 minute înainte de final, Mircea Negru a avut ocazia de a crește diferența pe tabelă, dar a șutat peste poartă dintr-o poziție bună. Din păcate, în minutele de prelungire, tulcenii reușesc egalarea după o centrare la colțul lung și un atacant rămas liber, ce a împins mingea în poarta ceferiștilor, scor final 1 – 1.

„Din păcate am avut punctele în mână, dar le-am pierdut printre degete. Ca și rezultat, acest egal este unul echitabil pentru noi, mai ales că am întâlnit o echipă bună, dar este frustrant că am pierdut două puncte în prelungiri. Având în vedere că nu am avut posibilitatea de a ne antrena pe iarbă în pauza de iarnă, pot sp

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 4 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°