Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italia: Mişcarea lui Beppe Grillo nu vrea să se coalizeze cu niciun partid şi cere să-i fie încredinţat postul de premier

Publicat in Adevarul, luni 11 martie 2013 ·

Beppe Grillo, liderul Mişcării 5 Stele (M5S), partidul care a adunat cele mai multe voturi la alegerile parlamentare de luna trecută, a anunţat că se va retrage din politică dacă „grillinii” săi vor da coaliţiei de stânga, condusă de Pier Luigi Bersani, votul de încredere în Parlament. De asemenea, Grillo nu vrea nicio alianţă cu niciun partid, liderii grupurilor parlamentare M5S avansând ideea unui guvern al Mişcării.

„Dacă va exista un vot de încredere din partea grupurilor parlamentare ale M5S acordat celor care au distrus Italia, mă voi retrage - cu seninătate - din politică”, a scris pe Twitter Grillo, un împătimit al reţelelor sociale.

Mesajul lui Grillo s-ar putea referi la ambele coaliţii care au ieşit câştigătoare în alegerile din februarie, fie că e vorba de dreapta lui Berlusconi sau stânga lui Bersani. Cel mai probabil, Grillo, al cărui partid se află sub presiunea formării unei alianţe cu Partidul Democrat (centru-stânga), s-a referit la coaliţia condusă de Bersani, clasată pe primul loc în alegeri.

Din câte relatează AFP, Bersani are nevoie de senatorii M5S, pentru ca guvernul său să intre în funcţiune. În Camera Deputaţilor, coaliţia de centru-stânga nu are nevoie de sprijin, fiindcă are majoritate.

Liderii grupurilor parlamentare M5S au avansat ideea unui guvern al Mişcării, în contextul în care partidul lui Grillo, în esenţă, este o formaţiune care se opune actualei clase politice, care, din spusele comediantului, a dus Italia la sapă de lemn. De altfel, liderul senatorilor M5S, Vito Crimi, a spus că partidul lui Grillo va revendica postul de şef al guvernului.

O apropiere între PD şi M5S nu este posibilă din cauza programelor politice diferite. În timp ce coaliţia lui Bersani e mai temperată, cei de la M5S vor eradicarea actualei clase politice, adică inclusiv a lui Bersani, şi salvarea mediului înconjurător. Democraţii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 21 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum o ora
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 51 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 2 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 7 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°