Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deşi mai mare, / Indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor se lasă aşteptată mai mult ca oricând

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, luni 11 martie 2013 ·

A crescut cuantumul indemnizaţiei, dar şi timpul în care aştepţi după ea. Atunci când schimbarea s-a realizat, şi indemnizaţia s-a mărit, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Hunedoara (AJPIS) informa că mămicile nu vor lua doar 75% din media venitului net reali­zat, ci 85%. Dar a uitat să menţioneze că, până să pui mâna pe bani, îţi amanetezi şi sufletul.

Dacă te apuci să faci un copil în ziua de astăzi trebuie să-ţi faci economii serioase înainte. După ce că te costă de te usucă toate investigaţiile, după ce-l aduci pe lume pe cel mic, trebuie să te milogeşti de stat să-ţi dea indemnizaţia. Mamele singure nu au, pur şi simplu, nicio şansă să upravieţuiască 3 sau 4 luni cât trebuie să aştepte după bani. Dacă sistemul este de vină, atunci de ce nu schimbăm sistemul?

Mămicile care şi-au depus dosarul la serviciile de asistenţă socială ale primăriilor din Vale, încă de anul trecut, din noiembrie sau decembrie, vor primi banii abia după jumătatea lunii acesteia. Mămicile au fost amânate la nesfârşit cu plata bani­lor pe indemnizaţie din cauza conturilor goale ale Ministerului Muncii, aşa am auzit noi, chiar dacă oficialii se codesc să recunoască.

Din cauza bugetului care a fost discutat şi rediscutat, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Hunedoara a tot întors dosare pentru indemnizaţie, din diferite motive forţate, gen „pe adeverinţa de la locul de muncă scrie salariat, nu angajat”, sau chestii de genul acesta, pentru care mamele au fost nevoite să umble şi să le rezolve. Aceste chestiuni forţate nu s-au mai întâmplat până acum, iar rigurozitatea extremă în verificarea actelor din dosarul pentru indemnizaţie a atins cote maxime. În tot acest timp, banii pentru indemnizaţie se lăsau aşteptaţi. Am încercat în repetate rânduri să luăm legătura cu un reprezentant AJPIS, la numerele de telefon de pe site-ul instituţie

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°