Reprezentantul Primăriei Goleşti, Ion Bodin, a câştigat Cupa de tenis de masă, organizată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) Vrancea şi Sindicatul Primăriilor din Vrancea. Concursul a avut loc sâmbătă, la Căminul Cultural din Goleşti.
Cel mai bun tenisman a fost desemnat Ion Bodin, din cadrul Primăriei Goleşti. Pe locul II s-a clasat reprezentantul Primăriei Mărăşeşti, iar pe locul III cel al Poliţiei municipiului Focşani. Câştigătorii au primit premii constând în bani, cupe şi diplome, toate acestea fiindu-le înmânate de prefectul judeţului, Kanty Cătălin Popescu.
Inspectorul principal Angelin Ciobanu, preşedintele SNPPC – Filiala Vrancea, ne-a precizat că această competiţie a fost organizată în contextul Zilei Bărbatului, zi care s-a sărbătorit pe 9 martie. Oamenii legii au avut grijă şi de femeile din sindicat, cărora le-au oferit cadouri de 8 martie.