Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Președintele PDL Bacău, Gabriel Berca reclamă nereguli în campania internă: " Mai sunt două săptămâni și nu știm cine sunt delegații"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 11 martie 2013 ·

Fostul ministru de Interne, democrat-liberalul Gabriel Berca a reclamat nereguli în desemnarea delegaților partidului pentru Convenția Națională a partidului ce urmează să se desfășoare pe 23 martie. Acesta a afirmat că în județele unde președinții de filiale și-au anunțat susținerea, lista delegaților nu se cunoaște nici până în acest punct, deși mai sunt doar două săptămâni până la alegerile interne. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

"Am mers și eu prin mai multe județe și în mai toate județele care au anunțat că merg cu Vasile Blaga nu se cunoaște lista delegaților, conform deciziilor Consiliului Național de Coordonare. Listele trebuiau trimise la Centru până în acest moment. La Bacău, organizația pe care o conduc eu, am făcut publică lista cu delegații care participă la Convenție și inclusiv membrii care nu sunt de acord cu mine vor participala Convenție", a declarat Berca, pentru EvZ.

Președintele PDL Bacău și-a mai exprimat îngrijorarea față de faptul că la Convenție vor participa alți democrat-liberali și nu cei în fața cărora au fost prezentate moțiunile.

"Am fost în aceste zile în Tulcea, în Vrancea, organizații care au spus că merg pe mâna lui Vasile Blaga și nu sunt cunoscuți cei care merg la Convenție. Susținem o moțiune și ne trezim că la Convenie vin alții. Consiliul Național de Coordonare a stabilit niște criterii foarte clare, nu merge cine vrea președintele", a mai punctat fostul ministru de Interne.

Vizitând și filiala PDL Constanța, Gabriel Berca a spus că sentimentul său a fost acela că filiala este " anarhică" și că asemeni organizațiilor din Tulcea sau Vrancea, nici acolo nu se cunosc delegații care vor participa la Convenție.

Acesta a mai spus că listele care vor fi depuse vor fi verificate și că termenul limită este azi, la ora 18.00.

"Listele nu se fac la secret. Deci, au fost primari care ne-au spus nouă: pe mine nu mă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum 28 minute
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 5 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°