Am mai scris despre poetul şi folkistul Dan Vană din Calafat, încercând să subliniez talentul, forţa şi generozitatea unui om, ascuns frumos la umbra modestiei sale. Abia acum, după ce am citit această cărticică cred că am înţeles de ce este un om fericit. Închid manuscrisul şi mi-l imaginez pe Dan făcând castele de nisip, jucându-se serios cu zmei coloraţi şi împletind inele din fir de iarbă. Dacă spun că şi jucându-se cu găletuşa şi lopăţica în nisipul de pe malul Dunării, s-ar putea să se supere pe mine. Dar nu ar avea de ce, pentru că nu fac decât să îi spun că acesta este unul dintre cele mai mari daruri pe care i le-a dat Dumnezeu. Firescul şi autenticitatea jocului de copil sunt cel mai sigur scut împotriva grijilor, spaimelor şi a pierderii chefului de viaţă.

Revin la generozitatea lui Dan Vană, pentru că este limpede dorinţa lui urgentă de a face un dar mare şi frumos copiilor. Se pune la mintea lor, se transpune în universul plin de fantezie şi ginăşie al prichindeilor şi scrie o carte parcă dictată de aceştia. Citeşti versurile şi vezi spectacolul cu micii interpreţi, serioşi, responsabili şi gravi de parcă nici n-ar şti că se joacă. Asemenea versuri lipsesc din programele grădiniţelor şi şcolilor primare. Ai fi tentat să spui că toată lumea scriitoare i-a uitat pe copii, dar poate că pur şi simplu oferta jocului a fost înlocuită cu năzdrăvănii moderne, tehnice, în pas cu moda timpului. Nu ştiu exact, nu am şansa Cristinei Vană de a oblădui cu sufletul şi de a ocroti zborul de lumină al celor mici. Ştie mai bine Dan Vană cel care, iată, ne spune prin această bijuterie tipărită că nu are în grija sa doar copii mari ai lumii de cuvinte, cei cu chitări... Ci răspândeşte în toate zările mărţişoare ritmate, emoţie şi  duioşie.

În general autorii pentru copii au fost consideraţi de către lumea bună, stufoasă şi simandicoasă a critici de