O reducere experimentală a TVA de până la 9% la pâine va fi făcută în a doua jumătate a anului, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că, dacă rezultatele vor fi favorabile, TVA va fi diminuată şi la fructe, legume sau carne. “Sunt foarte hotărât la următoarea întâlnire pe care o avem cu cei de la FMI, de altfel am discutat în ianuarie şi ne vedem din nou în mai – pentru că ei au spus: dacă reduceţi TVA la diverse produse alimentare, în realitate nu o să aveţi niciun efect pozitiv, ci doar o să crească – şi atunci pentru a doua jumătate a anului, de la 1 iulie până la 31 decembrie, vreau să facem un experiment la pâine. TVA la pâine să îl reducem la 9% pe tot lanţul de producţie. Şi dacă până la sfârşitul anului se arată că ceea ce spun eu, că de fapt în felul acesta o să oprim evaziunea fiscală şi cu 9% o să încasăm mai mulţi bani decât cu 24% şi cu evaziune, atunci ne permitem mai departe pentru fructe, legume, pentru produse bio, carne”, a spus premierul, duminică seara, la Antena 3. Ponta a adăugat că ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a discutat cu reprezentanţii producătorilor şi ai fermierilor, deoarece e important să existe un parteneriat între Guvern şi producători, astfel încât din rândul acestora să pornească iniţiativa reducerii evaziunii fiscale.
O reducere experimentală a TVA de până la 9% la pâine va fi făcută în a doua jumătate a anului, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că, dacă rezultatele vor fi favorabile, TVA va fi diminuată şi la fructe, legume sau carne. “Sunt foarte hotărât la următoarea întâlnire pe care o avem cu cei de la FMI, de altfel am discutat în ianuarie şi ne vedem din nou în mai – pentru că ei au spus: dacă reduceţi TVA la diverse produse alimentare, în realitate nu o să aveţi niciun efect pozitiv, ci doar o să crească – şi atunci pentru a doua jumătate a anului, de la 1 iulie până la 31 decembrie