Deşi Primăria se află în centrul unui scandal imens legat de lucrările de semnalizare din municipiu, la care se adaugă şi semnele de întrebare cu privire la noul sistem de parcare TimPark, se pare că toate controversele iscate pe această temă au fost, până la un punct, inutile. Consilierul local Simion Moşiu susţine că în Timişoara apar noi dovezi ale risipei de bani publici în lucrări de semnalizare.
Schimbări radicale
Încă de la dezbaterea noului sistem TimPark s-a subliniat că acesta nu aduce nimic nou faţă de vechiul Telpark. Totuşi, parcă pentru a se demonstra că lucrurile nu stau aşa, în oraş s-a trecut la implementarea radicală a noului sistem.
“La sfârşitul săptămânii trecute oricine trecea prin zona Brâncoveanu putea vedea cum sunt schimbate cu totul vechile indicatoare de metal Telpark, pentru a fi puse noi indicatoare TimPark. E un demers care nu are nicio logică, pentru că se puteau păstra foarte bine vechile indicatoare şi să se pună deasupra doar colante cu TimPark. Înlocuirea cu totul a acestor indicatoare e o nouă mostră clară de risipă a banilor publici”,acuză consilierul local P.D.-L. Simion Moşiu.
Acesta anunţă că va solicita Primăriei informaţii pe această temă, pentru a se clarifica dacă înlocuirea de indicatoare a fost realizată de către Drumuri Municipale – societatea care a preluat vechiul A.D.P. cu serviciul Telpark sau de Rosign, cu care Primăria Timişoara a încheiat în 2001 un contract pentru semnalizarea rutieră pentru o perioadă de 14 ani.
În ceea ce priveşte TimPark, noul sistem de parcare cu plată cu ajutorul SMS-urilor, acesta este considerat neinspirat de către Liviu Barbu, directorul vechiului A.D.P., care spune că i se pare exagerată scoaterea vechilor tichete de parcare şi înlocuirea lor cu un sistem care funcţionează exclusiv pe bază de SMS. Acesta susţine că s-au făcu