Activiştii transnistreni se plâng că sunt persecutaţi.
Administraţia de la Tiraspol a intrat din nou în vizorul apărătorilor drepturilor omului după ce săptămâna trecută apartamentul avocatului Stepan Popovschi a fost percheziţionat de coloaboratorii securităţii - KGB. Potrivit juriştilor Asociaţiei „Promo-Lex”, astfel, administraţia din stânga Nistrului ar fi vrut să împiedice organizarea unei conferinţe de presă la care avocatul, care apără drepturile a mii de săteni deposedaţi de terenuri agricole, intenţiona să facă publice mai multe cazuri de încălcare a drepturilor omului. Detalii are Diana Răileanu:
Stepan Popovschi spune că în repetate rânduri a fost supus ameninţărilor din partea autorităţilor din stânga Nistrului, iar două organizaţii internaţionale au cerut recent liderilor de la Tiraspol să oprească intimidările împotriva lui.
Într-un interviu acordat Europei Libere la finele lunii trecute, avocatul, care apără drepturile celor deposedaţi de pământuri în regiunea transnistreană, explica de ce activitatea sa ar nemulţumi autorităţile de la Tiraspol:
„Cel mai probabil autorităţile din stânga Nistrului cred că noi reprezentăm o ameninţare pentru ei. Eu aveam impresia că regimul lui Igor Smirnov era unul nepotrivit, însă astăzi nu mai sunt de această părere. În acea perioadă nu am fost supus urmăririlor şi intimidărilor. Aveam posibilitatea să le vorbesc oamenilor despre drepturile lor oriunde doream, chiar şi în aer liber. Până nu demult nici nu ştiam ce înseamnă ameninţări şi urmăriri.”
Despre încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană se vorbeşte cu jumătate de gură, susţine preşedinta Asociaţiei „Prosvet” de la Dubăsari, jurista Irina Sergheeva, şi ea ameninţată de câteva ori de miliţienii transnistreni:
„La noi se încalcă drepturile cetăţenilor la fiecare pas, iar