Nimeni nu se pricepe mai bine ca românul să caute nod în papură celui care-şi face treaba cum se cuvine. De unde vine asta? Din lene şi invidie, „valori“ cultivate cu sârg în vremea comunismului.

S-a văzut limpede, încă o dată, după meciul Steaua-Chelsea, dar se poate observa zilnic atât în relaţiile dintre înalţii demnitari ai statului, cât şi în cele dintre simplii cetăţeni. Am auzit conaţionali de-ai mei, chiar şi dintre cei stabiliţi în străinătate, spunând că Steaua a avut noroc cu Ajax şi că jucătorii n-ar mai reuşi nici din o sută de încercări să dea golurile pe care le-au dat. A venit victoria cu Chelsea şi se pare că iar „nu e bine“. Unii se grăbesc să arunce din nou cu acea materie maro şi urât mirositoare, pe care o produc în cantităţi mari, alături de mătreaţă, din lipsă de preocupare. Cică englezii n-ar trata cu mare atenţie meciurile cu Steaua pentru că nu-i interesează Europa League. Într-adevăr, poate aşa ar sta lucrurile dacă englezii ar avea patroni români, căpătuiţi în haosul postcomunismului. Oricum, n-are rost să insistăm deoarece, după cum ştiţi, la noi toată lumea se pricepe la fotbal şi, mai grav, la politică.

Numai că prostia plebei, ca şi înţelepciunea exprimată prin zicale, dau imaginea noastră de ansamblu. Azi părem un popor dezarticulat, care neagă până şi evidenţa. Mai bine-i spui ceva de rău acestui popor decât să-i faci un compliment. Aşa a fost obişnuit, cu sentimentul vinovăţiei şi al neputinţei.

Profilul nostru social de copil traumatizat, bătut sistematic cu nuiaua istoriei, se descoperă şi în dosarele de interes strategic pe care le avem deschise. Ultimul astfel de dosar este cel al admiterii noastre în spaţiul Schengen, însă mai sunt, la zi, şi cele cu Ungaria şi cu Republica Moldova.

La Chişinău a căzut guvernul, iar Basarabia riscă să fie din nou aspirată în „turbina“ rusească, fapt