Echipa de volei LPS Bihorul Atletic a încheiat cu o victorie clară (3-0 pe terenul celor de la CSM Câmpia Turzii) sezonul regulat al Diviziei A2, Seria Vest şi s-a situat pe primul loc al clasamentului. Cu un bilanţ excelent (15 victorii şi o înfrângere), "leii" şi-au asigurat un adversar accesibil în play-off, unde se vor duela cu CSVC Caransebeş, ocupanta locului opt.
Primul joc este programat la Oradea, pe 23 martie, iar returul la Caransebeş, o săptămână mai târziu. În turul doi, LPS Bihorul Atletic vor întâlni învingătoarea dintre Provolei Arad şi CNE Dej. Urmează apoi turneul de promovare (e greu de crezut că orădenii s-ar putea încurca în faţa acestor adversari pe care în campionat i-au învins cu 3-0) care se va desfăşura, între 17 şi 19 mai, probabil la Galaţi. Până atunci, însă, voleibaliştii orădeni au emoţii, asta pentru că aşteaptă cu sufletul la gură stabilirea bugetului CJ Bihor şi CL Oradea. "Leii" speră să fie găsite resursele financiare care să asigure activitatea echipei pe viitor, mai întâi participarea la turneul de promovare, iar apoi, din următorul sezon, promovarea pe prima scena a voleiului românesc. "Am câştigat campionatul din A2 pentru al doilea an consecutiv, lucru care mă bucură nespus. Îi felicit pe băieţi. Acum, însă, mingea este în terenul CJ Bihor şi al CL Oradea, iar speranţa noastră stă în mâinile domnilor Cornel Popa şi Ovidiu Mureşan. Noi ne-am făcut treaba, acum aşteptăm soluţia pe care o vor găsi dânşii, pentru ca echipa să-şi poată continua activitatea şi cine ştie, poate vom juca de anul viitor în prima ligă. Urmează să pregătim atent play-off-ul, iar dacă vom avea banii necesari vom participa la turneul de promovare" - a precizat prof. Rodian Achimescu, antrenorul LPS Bihorul Atletic.
11.03.2013, 22:30
Echipa de volei LPS Bihorul Atletic a încheiat cu o victorie clară (3-0 pe terenul celor de la CSM Câmp