Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victorie mare pentru Oltchim

Publicat in Flacara Iasului, luni 11 martie 2013 ·

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia FTC Budapesta, scor 30-23 (15-15), în penultimul meci din grupa principală 2 a Ligii Campionilor. Cu un lot, deplasat la Dabas, de doar 13 jucătoare, dar şi cu ameninţarea eliminării din cursa pentru semifinale, Oltchim a început curajos meciul cu FTC, cu două goluri ale lui Bulatovici. Gazdele au recuperat însă rapid, 3-2 (min. 3), cu Tomori în prim-plan. Două minute mai târziu, avantajul s-a mărit, 5-3, dar tot Bulatovici a redus, 5-4 (min. 6). La 6-4, antrenorul Vestergaard a cerut time-out, iar mutarea a fost de bun-augur, jucătoarele sale reuşind egalarea în minutul 10, 7-7. Cinci minute mai târziu, tabela arăta de asemenea egalitatea, 9-9, portarul Paula Ungureanu fiind înlocuită cu Navarro. FTC a încercat din nou să se distanţeze, 11-9, dar Oltchim a egalat, 11-11 (min. 18) şi, mai mult, a fost privată de o aruncare de la 7 metri, după un fault asupra Iuliei Curea, nepenalizat de arbitrele franceze Bonaventura. Unguroaicele au reuşit să pună două goluri în plus pe tabelă, 13-11 (min. 24), dar au fost iar ajunse de ambiţioasa echipă a Oltchimului, 13-13 (min. 26), iar FTC a intrat rapid la time-out. Barbosa a reuşit un gol spectaculos, pe contraatac, 13-14, iar Managarova i-a urmat exemplul, 13-15 (min. 27), aducând liniştea în rândurile fanilor unguri. Au urmat trei atacuri ratate de Oltchim, astfel că scorul pauzei a fost 15-15. La reluare, gazdele au marcat primele, 17-15 (min. 33), dar Bulatovici şi Barbosa au ripostat, 17-17, iar Brădeanu a readus avantajul, 17-18 (min. 36), deşi Oltchim avea o jucătoare eliminată. Tomori a readus egalitatea, 18-18, iar când Pineau a înscris pentru 18-19, FTC a intrat la time-out (min. 37). Barbosa a dus avantajul la 18-20 şi tot ea a ratat ulterior un contraatac cu gol ca şi făcut, dar Bulatovici n-a pierdut apoi şansa

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii vor fi sancţionaţi - VIDEO

News.ro acum 17 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 24 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum o ora
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 30 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°