Pentru prima dată în România, copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani îşi pot testa cunoştinţele de limbă franceză. Institutul francez Iaşi organizează, începând cu această lună, o sesiune de examene „DELF Prim”, destinate celui mai tânăr public.
Învăţăceii care se vor încumeta să susţină probele vor primi diplome eliberate de Ministerul francez al Educaţiei Naţionale, valabile pe viaţă. „Limbile străine se învaţă cel mai bine la vârste mici, obţinerea diplomei DELF Prim fiind ocazia pentru copil de a-şi pune în valoare competenţele în franceză, de a fi recompensat pentru munca lui şi de a se obişnui cu examenele pentru obţinerea unei diplome încă de la începutul învăţării francezei”, au punctat reprezentanţii Institutului. Atmosfera din timpul testării va fi una adaptată acestei categorii de public, urmând ca cei mici să fie încurajaţi în permanenţă. Inclusiv caietul de examen este creat special pentru ei, conţinând exerciţii ludice, însoţite de desene colorate specifice cărţilor pentru copii. Temele abordate includ mediul familiar copilului – familia, timpul liber şi şcoala. Părinţii încrezători în capacităţile micuţilor îi pot înscrie la examen de astăzi până pe 30 martie. Tarifele pentru includerea în program diferă în funcţie de nivelul studiat: A1.1 – 20 de euro, A1 – 23 de euro. Organizatorii au precizat şi câteva dintre perspectivele de scurtă şi lungă durată oferite de obţinerea unei diplome DELF – scutirea de teste de limbă pentru admiterea la diferite şcoli şi posibilitatea de formare în instituţiile franceze care oferă burse
Pentru prima dată în România, copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani îşi pot testa cunoştinţele de limbă franceză. Institutul francez Iaşi organizează, începând cu această lună, o sesiune de examene „DELF Prim”, destinate celui mai tânăr public.
Învăţăceii care se vor încumeta să susţină probel