Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu: „Rezolvarea generală va fi păstrarea Circului de Stat numai pentru spectacole şi crearea în altă zonă a unui pui de Circ de Stat”

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 11 martie 2013 ·

Circul de Stat Globus a primit în administrare un spațiu de 9.300 de metri pătrați din Calea Giulești, pe care îl avea în administrare de la Regia Autonomă de Transport București. Aici, Circul Globus își va depozita obiectele de decor și recuzită de dimensiuni mari, care nu sunt folosite des în spectacole. Animalele stau tot înghesuite. Sursa: Mirabela Anghel

Deși a primit acest teren, Circul de stat din Ștefan cel Mare își ține animalele și recuzita înghesuite, după ce au fost retrocedate terenuri din menajeria Circului.

În prezent, Municipalitatea încearcă să recâștige în instanță fosta menajerie retrocedată, însă fără succes până în prezent.

Turn 19 etaje pe fosta menajerie

Pe spațiul retrocedat s-ar putea ridica un bloc de 19 etaje, potrivit unui PUD eliberat de Primăria Sectorului 2 încă din 2009. „Rezolvarea generală va fi păstrarea Circului de Stat numai pentru spectacole şi crearea în altă zonă a unui pui de Circ de Stat, în sensul bun, cu tot ceea ce-i trebuie la îndemână, cu loc de adăpostit animale şi aşa mai departe”, a declarat Sorin Oprescu în ședința de luni a CGMB.

Consiliul General al Municipiului București găsise, în anul 2011, o soluție provizorie prin care să fie evitată închiderea Circului. Acesta a decis să se dea în administrarea acestuia o suprafața de un hectar din Parcul Circului. Gest care s-a dovedit mai târziu păgubos pentru bunăstarea respectivei zone din parc, care a fost deteriorată sever de amplasarea cuștilor pentru animale. Locuitorii din zonă s-au constituit într-un grup care a luptat pentru salvarea respectivei zone a parcului.

După mai multe audiențe în fața reprezenanților municpalității, inclusiv a lui Sorin Oprescu, "Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei" a obținut ce și-a propus: țarcurile de animale au fost mutate din spațiul verde, iar gardurile care blocau accesul în parc au fost demontate. To

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 7 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 9 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 8 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 9 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 7 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 6 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 8 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 9 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°