Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de simplu e să reuşeşti în viaţă?

Publicat in Adevarul, luni 11 martie 2013 ·

Pe mine mă plătesc părinţii să stau de vorbă cu ei şi cu ai lor copii, elevi de liceu şi studenţi de început, mai ales, ca să le spun ce şi cum să facă pentru « a se realiza în viaţă » şi pentu a avea o leafă mai mare decât colegii lor, când va fi să fie. Mulţi dintre ei sunt dezamăgiţi de ce le spun şi consideră că mi-au dat banii degeaba şi, cel mai probabil, se duc să-i dea în continuare altui consultant.

Prima ridicare din sprâncene apare atunci când părintele mă sună fericit şi îmi spune că ăla micu ştia încă din clasă a opta că vrea să se facă bancher sau notar şi vine la mine că să discutăm doar nişte tehnicalităţi, nişte detalii legate de acest drum clar în viaţă. Iar eu îi atrag atenţia că această « convingere », formată la o asemenea vârstă, s-ar putea să nu fie cel mai bun lucru pe care să i-l dorească lui ăla micu. Ba dimpotrivă, că acesta ar putea să fie un semn că el, în primul rând, nu şi-a făcut treabă lui de părinte aşa cum ar fi fost mai în folosul copilului.

Sigur, ştim cu toţii că pentru aproape orice părinte din România, din anul 2013 « a te realiza în viaţă » înseamnă un job bun şi bine plătit, şi nimic mai mult, iar un copil care « alege» încă de mic cel mai scurt drum care duce într-acolo e prilej de mare fală pentru părinţii aferenţi.

Care părinţi, arzând de nerăbdare, duc mâna la portofel şi vin la mine să mă plătească pentru a le spune cum ar putea să ajungă juniorul încă şi mai repede la jobul visat, eventual dacă ar putea sări şi nişte etape...

Aşadar, înainte de a scrie ce le spun părinţilor şi copiilor şi de ce aceştia cred apoi că mi-au dat banii degeaba, pun şi eu aici o întrebare, cu îndreptăţită curiozitate, celor care au ajuns deja la acest punct al vieţii lor, dar şi celor care stau bine pe partea cu raţionamentul abstract: Gândindu-vă numai şi numai la binele copilului şi la viitorul lui - şi de viitorul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum o ora
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 48 minute
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 2 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°