Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îngrijorător. Cazurile de violenţă şi absenteismul în şcoli au crescut în Bucureşti

Publicat in Ziua Veche, luni 11 martie 2013 ·

Îngrijorător! În Bucureşti, cazurile de violenţă au crescut cu aproape 30 în acest an şcolar faţă de 2011-2012, fenomenul fiind coroborat cu o rată mai mare a absenteismului.

Chiar şi în condiţiile în care unii profesori nu trec în catalog anumite absenţe, a declarat luni inspectorul general al Capitalei, Constantin Trăistaru. “Se constată o creştere a fenomenului de violenţă anul acesta faţă de anul trecut. Constatăm, de asemenea, din analiza fenomenului de absenteism, o creştere la nivelul lunilor septembrie, octombrie, noiembrie 2012. Lucrurile acestea se corelează, graficul de evoluţie al absenteismului din şcoală cu graficul de violenţă. La nivelul învăţământului primar şi al celui gimnazial avem de-a face cu o prezenţă destul de bună, cu rate de absenteism mici, crescând după aceea la nivelul învăţământului liceal, iar la formele de învăţământ seral, cu frecvenţă redusă şi fără frecvenţă avem rate duble de absenteism faţă de celelalte forme de învăţământ“, a spus inspectorul general şcolar al Capitalei.

Constantin Trăistaru a subliniat însă că aceste rate de absenteism nu sunt cele reale, pentru că există încă mentalitatea de a nu se trece absenţă atunci când elevul nu este în clasă şi că, de fapt, cifra este chiar puţin mai mare, transmite Mediafax. În ce priveşte creşterea cazurilor de violenţă, inspectorul general şcolar al Capitalei a precizat că, în 2011-2012, au fost 147 de incidente la nivelul şcolilor, dintre care 135 de infracţiuni, iar în acest an şcolar, din septembrie până în 16 februarie au fost 175 de incidente, dintre care 155 de infracţiuni, majoritatea având loc în interiorul unităţilor de învăţământ.

“În 2011-2012 predomină lovirile, 99, anul acesta, 2012-2013, de asemenea, înregistrăm un număr de 96 de loviri. Există în timpul pauzelor foarte multă energie, copiii, în loc să se mişte pe terenul de sport, eliberează această

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, împuşcat mortal de un coleg

News.ro acum 32 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat mortall în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri. UPDATE - Oficialii Brigăzii Speciale a Jandarmeriei anunţă că incidentul a avut loc în jurul

Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni: Parafrazând-o, acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România / Mesjaele pe care le primim sunt în ideea retragerii candidaturii ei

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.. El mai afirmă că mesajele primite din

Elena Lasconi își depune astăzi candidatura la prezidențiale

HotNews acum o ora
Președinta USR, Elena Lasconi, își depune joi, 13 martie, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat miercuri liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, menţionând că Lasconi este în creştere în s

Eclipsă totală de Lună vizibilă și din România. De unde poate fi admirat spectacolul ceresc VIDEO

Ziare.com acum o ora
În noaptea de 13 spre 14 martie 2025, Luna intră în umbra Pământului, creând o eclipsă totală de Lună, prima, din noiembrie 2022, potrivit NASA. Regiuni din care eclipsa se va vedea, cel puțin parțial, sunt: Europa, mare parte din Asia, mare parte d

Încetarea focului în Ucraina, pe agenda reuniunii G7 din Canada

News.ro acum 4 ore
Şefii diplomaţiei din ţările G7 se reunesc în Canada pentru a discuta despre o posibilă încetare a focului în Ucraina, într-un moment în care ameninţările americane la adresa vecinului său nordic creează un climat tensionat, potrivti AFP. Miniştrii

Misiunea de întoarcere a astronauţilor blocaţi pe Staţia Spaţială Internaţională a fost amânată

News.ro acum 2 ore
Lansarea misiunii NASA cu echipaj uman către Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei nave SpaceX, care trebuia să permită întoarcerea celor doi astronauţi americani blocaţi în spaţiu de nouă luni, a fost amânată, a anunţat miercuri agenţia spa

Rusia susţine că a doborât 77 de drone ucrainene deasupra teritoriului său

News.ro acum 3 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că a doborât în cursul nopţii 77 de drone ucrainene deasupra mai multor regiuni ruse, la două zile după cel mai mare atac de acest fel care a vizat Rusia de la începutul conflictului. Forţele de apărare antia

Horoscop pentru joi, 13 martie 2025. În relațiile sentimentale se conturează discuții aprinse pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Se conturează un final la locul de muncă. însă, și acasă în mediul familial este vorba despre finalul unor treburi trenante. Selectează prioritățile și evită eforturile mari. Sprijinul celorlalți lasă de dorit, așa încât bazează-te mai mult

Papa Francisc marchează cea de-a 12-a aniversare a pontificatului său din Spitalul Gemelli

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc va marca joi împlinirea a 12 ani de la alegerea sa drept lider al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume din Spitalul Gemelli din Roma, unde este tratat pentru dublă pneumonie de aproape o lună, relatează Reuters și Agerpres.

Israelul va ocupa teritoriul din sudul Siriei pentru „o perioadă nelimitată”, afirmă ministrul Apărării

News.ro acum 3 ore
Ministrul israelian al Apărării a reafirmat intenţia ţării de a ocupa o fâşie de teritoriu sirian dincolo de frontierele nordice contestate ale Israelului pentru o „perioadă nelimitată de timp”, în timpul unei vizite la muntele strategic Hermon. „FD

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°