Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiuariu: Bicameralismul a fost decis la parlamentare, când referendumul din 2009 a fost anulat

Publicat in Romania Libera, luni 11 martie 2013 ·

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a declarat, luni, că menţinearea sistemului bicameral la momentul revizuirii Constituţiei a fost decis de electorat la alegerile parlamentare din 2012, când efectele referendumului din 2009 privind Parlamentul unicameral au fost anulate, potrivit Mediafax.

Chiuariu a fost întrebat cum va respecta USL voinţa populară exprimată în 2009 pentru unicameral şi 300 de parlamentari.

"Voinţa populară este intermediată de reprezentanţii legitimi în Parlament, probabil că dacă am face mâine un referendum privind desfiinţarea Parlamentului s-ar putea să avem un rezultat surprinzător. Asta nu înseamnă că a doua zi vom desfiinţa Parlamentul. Ştim cu toţii în ce condiţii a fost folosit în scop electoral acel referendum de către preşedintele în funcţie la acel moment, ştim cu toţii că nu a existat o dezbatere publică serioasă anterioară, ştim cu toţii că nu a existat nicio campanie publică de informare privind consecinţele răspunsului la acel referendum", a susţinut Chiuariu.

Citeşte şi Crin Antonescu despre modificarea Constituţiei: Nu acceptăm să ni se impună premisa Parlament unicameral, pentru că aşa a înţeles electoratul la un moment dat

Senatorul PNL a mai afirmat că tema privind menţinerea sistemului bicameral la momentul revizuirii Constituţiei a fost prezentată în campania pentru parlamentare din 2012.

"Suveranitatea poporului a fost exprimată ultima dată la alegerile legislative, în care noi am spus înainte în ce sens vrem să revizuim Constituţia şi că nu vom renunţa la bicameralism, care e principiul de organizare al tuturor democraţiilor civilizate", a explicat Chiuariu.

El a fost întrebat dacă alegerile din toamna lui 2012 au anulat efectele referendumului din 2009.

"Evident, asta este ultima exprimare populară în sensul în care noi am spus, da, vom revizui Constituţia, da, vrem un parlament bicameral"

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 2 ore
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°