Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Broaşte în loc de pâine

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 12 martie 2013 ·

Reprezentanţii Societăţii Carpatine Ardeleana Satu Mare (SCA), custodele zonelor de protecţie din situl “Natura 2000”, şi al rezervaţiei naturale “Ariile Protejate Râul Tur”, sunt acuzaţi că sabotează derularea unor proiecte edilitare de dezvoltare. Acuzaţiile, extrem de grave, au fost lansate de consilierii locali ai comunei Gherţa Mică, în cadrul şedinţei de Consiliu Local desfăşurată luni.

Broaşte în loc de agricultură şi păşunat

Consilierii locali ai comunei Gherţa Mică i-au expus problema prefectului Eugeniu Avram, invitat să participe la şedinţa de luni pentru a discuta problema inundaţiilor. “Avem un necaz foarte mare legat de ceea ce se întâmplă cu terenul din intravilanul şi extravilanul comunei Gherţa Mică, în partea de jos, în Lunca Turului. Avem o societate, un ONG, Societatea Carpatină Ardeleana, care s-au făcut stăpâni pe aceste terenuri”, a acuzat consilierul local Ioan Câcău, fostul primar al comunei. Potrivit consilierilor, SCA blochează nu doar lucrările de construcţii, pentru care, conform legii, executanţii trebuie să solicite avizul custodelui, ci şi lucrări de îmbunătăţiri funciare, menite să diminueze riscul inundaţiilor. “Nu putem să executăm lucrări de desecare, de curăţire a canalelor colectoare, nu putem curăţa păşunea. Nu ne dau voie oamenii ăştia. Într-adevăr, în 2000, când a apărut ordonanţa de guvern privind acele arii protejate “Natura 2000”, ei s-au situat între cele două diguri ale râului Tur. Au devenit custode nu ştiu prin ce mijloace, prin Agenţia de Mediu, iar acum s-au extins până la drumul judeţean, în partea estică, şi până la drumul comunal la vest. Problema e că toată apa care se strânge acolo va inunda terenurile oamenilor. Mai mult, custodele nu le dă voie proprietarilor de terenuri să execute lucrări mecanizate, lucrări de desecare, să se administreze îngrăşăminte, în condiţiile în care vorbim de cel

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°