Apropiaţii interlopilor Cămătaru doreau să intre în sala de judecată iar oamenii legii nu le-au permis asta din cauza locurilor limitate. Sile Cămătaru încearcă să iasă din arest. El şi alţi 23 de interlopi au făcut recurs la decizia de arestare.
În 23 februarie au fost arestaţi 29 de lideri şi membri ai grupărilor Cămătarilor şi Sportivilor, printre care Nuţu şi Sile Cămătaru şi Radu Cristian Roşca.
Completul de judecată de la Tribunalul Bucureşti care a dispus arestarea preventivă a lui Nuţu Cămătaru şi a celorlalte patru persoane a arătat în motivarea deciziei din 23 februarie că Nuţu Cămătaru a fugit cu câteva ore înainte ca anchetatorii să descindă la casa acestuia, fiind găsit într-o locuinţă, unde s-a ascuns pentru a nu fi reţinut.
Instanţa a apreciat că dacă ar fi lăsaţi în libertate, există riscul ca aceştia să reia activitatea infracţională, precizând totodată că au fost condamnaţi sau sunt cercetaţi penal pentru infracţiuni similare, "dând astfel dovadă de o perseverenţă infracţională".
Procurorii DIICOT au făcut în 22 februarie 115 percheziţii la locuinţele unor membri ai grupărilor Cămătarilor şi Sportivilor, de unde au ridicat sume importante de bani, bijuterii, maşini de lux şi droguri.
Potrivit anchetatorilor, activitatea membrilor grupărilor s-a desfăşurat pe două paliere infracţionale. Astfel, în perioada 2008 - 2012, între membrii celor două grupări rivale au avut loc conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, "în scopul asigurării supremaţiei la nivel infracţional în municipiul Bucureşti", situaţii ce au avut drept consecinţă punerea în primejdie a vieţii şi integrităţii corporale a membrilor grupării, dar şi a altor persoane. De asemenea, membrii celor două clanuri au săvârşit infracţiuni de violenţă, "generatoare de beneficii financiare substanţiale", în urma recuperării unor împrumuturi de bani d