Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Szukala crede că Steaua nu poate fi eliminată de deţinătoarea Ligii Campionilor: "Vrem să batem Chelsea şi la Londra!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 12 martie 2013 ·

Lukasz Szukala, fundaşul de 28 de ani al Stelei, spune că întreg lotul se gîndeşte la meciul de joi din Europa League

- Lukasz, victorie, dar cu trei goluri primite!

- Cred că cel mai important lucru este că am cîştigat cele trei puncte. Ne-am propus asta şi am reuşit. Din păcate, am luat trei goluri şi chiar sîntem supăraţi pentru acest lucru, dar pe viitor trebuie să ne concentrăm mai mult şi să nu se mai întîmple astfel de situaţii.

- Două dintre goluri au avut coregrafii speciale.

- Da, da... Lato e coregraful nostru. Eu nu ştiam de acest lucru înainte de meci, dar am văzut imediat după gol ce-a făcut Lato cu Bourceanu şi-am făcut şi noi ca ei. A fost chiar foarte frumos.

- A trecut meciul cu Ceahlăul, vine cel cu Chelsea.

- Ne gîndim doar la acel joc, e bine că am trecut peste partida cu Ceahlăul, care s-a jucat pe un teren foarte greu. Sîntem şi puţin obosiţi, am depus foarte mult efort în meciul tur cu Chelsea, am jucat la trei zile distanţă aici, la Piatra-Neamţ, acum ne concentrăm doar la jocul de joi, de la Londra.

- Chelsea a jucat în Cupă cu Manchester. A revenit de la 2-0 la pauză!

- Nu contează pentru noi chestia asta. Indiferent de scorul pe care l-ar fi obţinut, tot un meci greu ar fi avut cu noi, joi seară. Şi ei, dar şi noi vrem să ajungem în sferturile de finală şi o să fie un meci foarte greu.

- E prea puţin 1-0 din tur?

- E un avantaj fragil... Dar totul se poate schimba foarte repede. Noi trebuie să dăm gol pe Stamford Bridge, asta contează. Aşa cum am mai zis, avem respect, dar nu ne e frică de Chelsea.

- Chiar vă gîndiţi la calificare sau vă faceţi curaj?

- Da! Mergem acolo pentru a ne califica. Am demonstrat în primul meci că avem calitate şi îi putem elimina pe cei de la Chelsea.

"E important că Georgievski a revenit după o

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova şi va fi primită de Maia Sandu, în timp ce primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

News.ro acum 8 ore
Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de presă, ministrul român de externe urmând să fie primit

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°