Scris de Alexandra Lăzureanu - Campionatul Naţional atletic de aruncări lungi a prilejuit reintrarea în activitate, după o pauză de 11 luni, a orădeanului Andrei David (CSŞ LPS Bihorul, antrenor Liviu David), în proba de aruncare a suliţei.
Andrei suferea în urmă cu aproape un an o accidentare gravă, ruptură de ligamente încrucişate la genunchi, urmată de o intervenţie chirurgicală. Din fericire, revenirea tânărului atlet orădean a constituit un succes deplin, el reuşind să devină campion naţional la juniori II, cu rezultatul de 63,89 metri. „Principala noastră grijă a fost ca Andrei să nu se reaccidenteze. Sunt bucuros că a câştigat titlul naţional. Sunt convins că el va reuşi să îndeplinească baremul de calificare la Campionatul Mondial de juniori II, care va avea loc în luna iulie, la Doneţk. Baremul impus de federaţia noastră este de 66 de metri. Avem nevoie de cât mai multe antrenamente la Debreţin, pentru că la Oradea nu există condiţii corespunzătoare de pregătire”, a afirmat antrenorul Liviu David, care este tatăl sportivului.
O altă sportivă pregătită de Liviu David, Gianina Mândrilă a devenit şi ea campioană naţională la junioare II, cu un nou record naţional, 41,33 metri. „Geanina se află la al doilea său titlu de campioană, după cel cucerit la categoria copii. Din păcate, a trebuit să treacă şi ea prin acelaşi calvar al unei ruperi de ligamente, care a făcut-o indisponibilă foarte mult timp”, a precizat Liviu David. A treia medalie pentru CSŞ LPS Bihorul a fost obţinută de mezina grupei de aruncare a suliţei, Ioana Bologa, care a devenit vicecampioană naţională, cu 39,60 metri. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa vali