Secera și ciocanul între ciocan, nicovală și bumerang.
Curtea Constituţională de la Chişinău a publicat pe site-ul său oficial opinia Comisiei de la Veneţia în care se sugerează că autorităţile de la Chişinău au greşit atunci când au interzis utilizarea simbolurilor comuniste secera şi ciocanul. Această opinie - care îi fusese solicitată instituţiei europene de către preşedintele Curţii Constituţionale de la Chişinău - a fost emisă cu titlu de recomandare, prin urmare poate fi luată în calcul sau nu. Liliana Barbăroşie a căutat să afle spre ce fel de decizie se înclină mai degrabă balanţa la Chişinău.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, spune că opinia Comisiei de la Veneţia este importantă, însă nu va fi singura care va conta atunci când magistraţii instanţei constituţionale îşi vor elabora decizia:
„La modul serios, Comisia de la Veneţia vine cu opinii care verifică dacă anumite acte normative adoptate de parlamentele statelor membre ale CE sunt sau nu în corespundere cu principiile fundamentale europene. Şi chiar în această opi9nie veţi vedea menţiunea că decizia aparţine CC naţionale, care este singura în măsură să adopte o decizie, ţinând cont de toate aspectele. Şi vom ţine cont atât de opinia Comisiei de la Veneţia, cât şi de opinia reclamanţilor, fiind vorba despre PCRM, dar şi opinia parlamentului, a guvernului. Vom fi puse toate în balanţă pentru a fi adoptată o decizie echilibrată şi corectă.”
Potrivit Comisiei de la Veneţia, simbolurile comunismului nu pot fi echivalente cu cele ale nazismului şi, prin urmare, interzicerea lor în Moldova contravine libertății de exprimare. Instituţia şi-a făcut publică această opinie după ce a fost solicitată de magistratul Tănase din fruntea Curţii Constituţionale de la Chişinău, care a apelat la expertiza europeană înainte să examineze o plângere a com