Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“ este luată cu asalt de bolnavi. În numai 24 de ore, s-au prezentat 220 de persoane care necesitau îngrijiri medicale, cu aproximativ 50 de pacienţi mai mult decât într-o zi obişnuită. Dintre aceştia, cam 30% au fost bătrâni, eventual diabetici, toţi cu afecţiuni cardiace şi deficienţe respiratorii accentuate de virozele de sezon. „Foarte mulţi bătrâni ajung la noi cu viroze şi agresiuni cardiace decompensate de aceste viroze. Semnalează dureri în piept, dificultăţi de respiraţie, febră, tuse. Rămân internaţi doar cei a căror stare de sănătate este gravă, întrucât nici nu avem destule locuri pentru toţi pacienţii. Cei care necesită tratament de specialitate sunt redirecţionaţi spre Spitalul de Boli Infecţioase sau spre Spitalul de Pneumoftiziologie“, a declarat dr. Gabriel Perianu, medic primar de urgenţă. În afară de pacienţi vârstnici, în UPU au mai ajuns victime ale unor accidente rutiere, ale unor agresiuni sau persoane cu intoxicaţii medicamentoase, ca urmare a unor tentative de suicid.
Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“ este luată cu asalt de bolnavi. În numai 24 de ore, s-au prezentat 220 de persoane care necesitau îngrijiri medicale, cu aproximativ 50 de pacienţi mai mult decât într-o zi obişnuită. Dintre aceştia, cam 30% au fost bătrâni, eventual diabetici, toţi cu afecţiuni cardiace şi deficienţe respiratorii accentuate de virozele de sezon. „Foarte mulţi bătrâni ajung la noi cu viroze şi agresiuni cardiace decompensate de aceste viroze. Semnalează dureri în piept, dificultăţi de respiraţie, febră, tuse. Rămân internaţi doar cei a căror stare de sănătate este gravă, întrucât nici nu avem destule locuri pentru toţi pacienţii. Cei care necesită tratament de specialitate sunt redirecţionaţi spre Spitalul de Boli Infecţioase sau spre Spitalu