Într-un interviu acordat Radio France International pe data de 2 august 2012, într-un moment de apogeu la crizei constituţionale, afirmam că această criză nu va lua sfârşit decât odată cu instituirea unui nou mecanism de intervenţie al Comisiei Europene. Criza respectivă a avut un deznodământ doar temporar odată cu decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului de suspendare a Preşedintelui, ea fiind prelungită prin mişcările tectonice din interiorul justiţiei, mişcări prin care s-a reuşit destructurarea CSM, precum şi lipsa unei conduceri legitime, desemnată potrivit prevederilor constituţionale, la vârful Parchetului General şi al DNA. Deşi nu asistăm la fenomene atât de spectaculoase precum cele din vara trecută, criza se prelungeşte în diverse forme. Întreaga atenţie a clasei politice este acordată în prezent justiţiei, în aşa măsură încât putem spune că asistăm la un nou clivaj politic, între cei care sprijină independenţa justiţiei şi cei care susţin o mai mare apropiere între magistraţi şi puterea executivă.

Între timp, în ţările învecinate, atinse de procesul europenizării, fie că fac parte din Uniunea Europeană sau doresc să facă parte, am asistat la încercări de a pune între paranteze tot ceea ce s-a câştigat odată cu instaurarea democraţiei la începutul anilor 1990. În Ungaria, Constituţia este modificată fără o consultare populară, doar prin asigurarea unei majorităţi confortabile în Parlament, iar modificările privesc restrângerea prerogativelor unor autorităţi independente. În Bulgaria, o problemă socială naşte o delegitimare fără precedent a partidelor tradiţionale şi un avans considerabil al partidului naţionalist Ataka. În Republica Moldova, neânţelegerile din cadrul coaliţiei de guvernare, bazate pe interese economice ce se fundamentează pe o corupţie transpartinică, pun în discuţie angajamentele asumate în relaţia cu Uniune