O echipă de medici din Oradea, Cluj şi Bucureşti, a prelevat ieri organele bărbatului aflat în moarte cerebrală, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, care a decedat după ce a băut spirt sanitar.
Potrivit doctorului Carmen Pantiş, coordonatorul programului de transplant din Bihor, este vorba de unul dintre pacienţii de la Şilindru, ajuns vineri în stare foarte gravă, după, ce, împreună cu fratele său, care a decedat şi el între timp, şi cu alţi amici, au băut spirt sanitar cu o concentraţie de 70 de grade.
"Pacientul a fost internat pe data de 8 martie, pe data de 11 martie a fost declarată moartea cerebrală, şi am obţinut acordul mamei pacientului, pentru a preleva rinichii şi corneele. Din nefericire, ficatul n-a fost suficient de sănătos pentru a fi prelevat. Gestul mamei a fost cu atât mai frumos cu cât mai pierduse un fiu recent", a declarat Carmen Pantiş, cu referire la fratele bărbatului, care a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, tot din cauză că băuse spirt sanitar.
Bărbatul era despărţit de soţia sa şi avea trei copii.
Rinichii prelevaţi de la bihorean au fost transplantaţi, în cursul zilei de ieri, la doi pacienţi bolnavi de insuficienţă renală, care vor scăpa, astfel, de dializă.