Senatorul Ovidiu Donţu va candida pentru un nou mandat de preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PSD. Alegerile în cadrul acestei organizaţii vor avea loc sâmbătă, 16 martie 2013, de la ora 11:00, în sala mare a Casei de Cultură Suceava. Ovidiu Donţu a anunţat că şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD Suceava, precizând că a luat această decizie deoarece împreună cu echipa de conducere a organizaţiei municipale, social-democraţii suceveni au avut rezultate foarte bune într-un termen scurt.
„Am reuşit să obţinem 3.000 de voturi în plus pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, respectiv pentru Cătălin Nechifor, în competiţia avută împotriva lui Gheorghe Flutur. De asemenea, am reuşit să obţinem majoritatea în Consiliul Local Suceava şi un viceprimar, şi am contribuit decisiv la obţinerea majorităţii în Consiliul Judeţean. Şi nu în ultimul rând, vorbim de alegerile parlamentare şi de câştigarea celor două colegii aferente Organizaţiei Municipale Suceava, cu regretul că la Senat, deşi candidatul nostru Tiberius Brădăţan s-a situat pe primul loc, din cauza unei legi strâmbe nu a reuşit să obţină mandatul de senator. Însă prin munca noastră, a celorlalţi parlamentari, vom reuşi să îndreptăm aceste legi strâmbe”, a spus senatorul Ovidiu Donţu.
El a adăugat că obiectivul social-democraţilor suceveni pentru următorii ani va fi câştigarea Primăriei Suceava. Donţu a spus că Organizaţia Municipală Suceava a PSD are deja trei posibili candidaţi pentru funcţia de primar al Sucevei, fiecare dintre ei cu şanse reale de câştig.
Ovidiu Donţu a declarat că pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PSD şi-a depus candidatura consilierul local Tiberius Brădăţan, care este medic la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”.
La Adunarea Generală de Alegeri a PSD Suceava de