Mai mulţi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului (ANPM), împreună cu cei de la Agenţia vrânceană şi oficiali ai unor ONG-uri au participat la seminarul „Iniţiativa Verde – o şansă către un viitor curat”, în cadrul proiectului SINCRON. Scopul seminarului a fost participarea activă a societăţii civile la demersul de susţinere, conservare şi monitorizare a siturilor Natura 2000, precum şi creşterea gradului de conştientizare la nivelul populaţiei. Au participat experţii români din domeniul protecţiei ariilor naturale protejate.
În cadrul seminarului a fost prezentat proiectul finanţat de Fondul European de Dezvoltare, ale cărui obiective sunt îmbunătăţirea măsurilor de conservare a diversităţii naturale a faunei, florei şi habitatelor din cele 9 arii protejate; eficientizarea metodelor de colectare a informaţiilor privind resursele naturale, culturale şi calitatea mediului din ariile protejate; crearea unei baze de date electronice care va îngloba planurile de management ale ariilor naturale protejate din România, conţinând date relevante care să permită evaluarea stării de conservare a biodiversităţii şi propunând obiective de conservare pentru speciile şi habitatele din fiecare sit Natura 2000.
Printre ariile protejate incluse în programul pilot Natura 2000 se numără şi Măgura Odobeşti. „S-a plecat de la ideea ca pe tot parcursul derulării proiectului să se realizeze un plan al managementului, astfel încât să ştim ce a făcut fiecare custode sau administrator al ariilor protejate”, a precizat Elena Jurea, de la ANPM.
Mai mulţi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului (ANPM), împreună cu cei de la Agenţia vrânceană şi oficiali ai unor ONG-uri au participat la seminarul „Iniţiativa Verde – o şansă către un viitor curat”, în cadrul proiectului SINCRON. Scopul seminarului a fost participarea ac