Guvernul şi-a exprimat intenţia de a concesiona construcţia şi întreţinerea autostrăzilor. Adică investitorul plăteşte şi recuperează cheltuielile prin taxarea şoferilor
Dinescu (UNTRR): Ideea de a te taxa nu e atât de rea cum e acum, când te taxează fără să primeşti nimic înapoi
Erbaşu (PSC): Cred că vor fi două tipuri de taxe, una suportabilă pentru companii şi una mai mică pentru persoanele fizice care au posibilităţi reduse raportat la venituri
Intenţia Guvernului de a demara procedurile pentru concesiunea lucrărilor de construcţie şi a celor de întreţinere a autostrăzilor este relativ bine primită de mediul de afaceri, transportatorii şi constructorii precizând, în declaraţiile date Curierului Naţional, că este foarte important cuantumul taxei impus de investitori şi modul în care se va face colectarea acesteia.
Contactat telefonic, Radu Dinescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), a spus că proiectul de concesiune a autostrăzilor este unul benefic României, dar "detaliile fac diferenţa". "Soluţia de concesionare, de parteneriat public-privat există, este reală, şi aplicată în multe state în lume. Dar detaliile fac diferenţa. Cât timp Guvernul ştie exact ce vrea, din punct de vedere al parametrilor tehnici, investitorul va construi autostrada repede, solid, şi nu va fi nevoie de mulţi bani pentru întreţinerea ei", a declarat Dinescu pentru Curierul Naţional.
Cristian Erbaşu, preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC), a declarat la rândul său că este foarte important cuantumul taxei şi că acesta ar trebui diferenţiat pentru persoanele fizice, faţă de cele juridice. "Oamenii vor reacţiona faţă de impunerea acestei taxe. Dar cei care au nevoie de autostrăzi nu vor vocifera. Dacă nu plătim taxa de concesiune pentru întreţinere, ne vom trezi peste câţiva ani că autostră