Oricât de complexă ar fi o căutare pe internet, cel puţin până în acest moment, a cuvintelor extremism sau autoradicalizare, majoritatea trimiterilor vor fi către sfera fundamentalismului islamic, unde vom găsi nenumărate informaţii despre jihad, grupări teroriste sau musulmanii din a doua generaţie europeană.
Trebuie să observăm, însă, că asemenea terorismul islamist, noul extremism de dreapta reprezintă un alt efect pervers al globalizării, ce tinde a se dezvolta în sânul civilizaţiei europene, hrănindu-se din efectele produse de criza economică.
Este interesant să observăm că vorbim, însă, despre o nouă formă de extremism, nu atât ca structura ideologică, cât mai ales ca formă de manifestare. Prin urmare nu mai întâlnim neaparat grupuri numeroase, conduse de către un lider carismatic, specific vechilor organizaţii de extremă dreapta, adepţii alegând de cele mai multe ori să formeze grupuri cât mai restrânse, pentru a-şi menţine clandestinitatea.
Un bun exemplu poate fi oferit de către gruparea neo-nazistă Zwickau, alcătuită din trei membri, dintre care doi bărbaţi şi o femeie, aceştia reuşind să ucidă opt emigranţi de origine turcă, unul de origine greacă şi o poliţistă germană, realizând totodată două atacuri teroriste soldate cu moartea a peste 20 de persoane.
Lupul singuratic reprezintă la rândul său o altă tipologie ce trebuie luată în calcul, foarte multe persoane concepând şi executând singure acţiuni ce pot pune în pericol siguranţa publică.
Anders Behring Breivik, a deturnat pe 22 iulie 2011 o bombă amplasată într-o camionetă aflată în faţa clădirii guvernului norvegian, ucigând opt persoane şi rănind alte 92. Peste aproximativ două ore, Breivik se afla pe insula Utoya, unde a ucis 62 de persoane şi a rănit alte 60, aflate în cadrul unei tabere politice organizată de către Partidul Laburist.
Scopul său a fost unul foarte
