Anunţul făcut ieri de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, cu privire la desfiinţarea în acest an a direcţiilor de sănătate publică şi a caselor judeţene de asigurări de sănătate nu a rămas fără reacţii din partea celor care la nivel de judeţ conduc instituţiile respective. Reţinuţi în declaraţii, în lipsa unor decizii scrise, cei în cauză dau de înţeles că instituţiile în fruntea cărora sunt vor dispărea sau vor funcţiona într-o structură mult diminuată faţă de cea actuală, în funcţie şi de cum va fi gândită regionalizarea administrativă a ţării.
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, dr. Marius Boeriu, afirmă că aşteaptă o dispoziţie scrisă în privinţa unei eventuale desfiinţări a instituţiei de către Ministerul Sănătăţii, acesta precizând că nu îl poate contrazice pe ministrul Eugen Nicolaescu în deciziile ce vor fi luate pe tema respectivă.
Boeriu spune că el, ca funcţionar public, nu se poate opune politicilor publice promovate de Ministerul Sănătăţii, rolul său fiind acela de a le transpune în practică. „Politicile publice le face ministrul sănătăţii şi consilierii săi, iar noi, ca instituţie, funcţionăm în baza cadrului legislativ existent la un moment dat. Aşteptăm să vedem cum va fi legea, să fie ceva scris. Oricum, nu pot eu să-l contrazic pe ministru pentru că ar însemna că locul meu nu ar mai fi aici, iar dacă o anumită decizie nu o pun eu în practică ar fi altcineva care să facă lucrul acesta în locul meu”, a precizat Boeriu, care conduce o structură cu 69 de salariaţi.
Bondoc: Nu se poate face în câteva zile
La rândul său, şeful Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Gorj, Daniel Bondoc, spune că procesul de reformă anunţat marţi de ministrul Sănătăţii va fi derulat odată cu cel de regionalizare. Conform acestuia, o structură a Casei Naţionale de Sănătate va avea un corespondent la nivelul fiecărei regiuni, iar în judeţ