În umbra confruntării Barcelona - Milan, în celălalt duel din optimile Ligii Campionilor, nemţii şi turcii au oferit o partidă colosală, încheiată cu cinci goluri.
După 1-1 în tur, la Istanbul, Schalke avea prima şansă la calificare, însă echipa lui Ciprian Marica - a absentat, accidentat - a trăit o seară tristă, acasă, în faţa suporterilor germani. Mai dureros e că, la cum a început jocul, nimic nu anunţa dezastrul care avea să urmeze pentru formaţia din Gelsenkirchen.
Neustadter a deschis scorul pentru gazde, în minutul 18, iar Galatasaray avea nevoie de două goluri şi de un miracol pentru calificare. Turcii n-au dezarmat, iar Hamit Altintop (37) şi Burak Yilmaz (42) i-au şocat pe nemţi cu două reuşite care au schimbat tabela în 2-1 pentru Galatasaray!
Chiar dacă, după pauză, Schalke a egalat relativ repede, prin Bastos (63), gazdele n-au putut înscrie şi golul trei, care ar fi adus calificarea. În schimb, golul a căzut în poarta celor de la Schalke, în minutul 90+5, Umit Bulut aducând o victorie şi o calificare fantastică pentru formaţia din Istanbul.
VEZI GOLURILE MECIULUI