Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parteneriatul Oradea-Debreţin în sănătate - Bloc operator pe bani europeni

Publicat in Crisana, marți 12 martie 2013 ·

Primăria Municipiului Oradea, alături de Spitalul Muncipal "Dr. Gavril Curteanu" și Universitatea din Debreţin, a dat ieri startul unui proiect european româno-maghiar prin care, până pe 31 august 2014, se va moderniza blocul operator al unităţii medicale orădene.

Sistemul medical din Oradea s-a îmbunătăţit considerabil în ultimii ani, pe de o parte datorită miniştrilor bihoreni care au condus Ministerul Sănătăţii, iar pe de altă parte datorită autorităţilor locale şi judeţene care au eleborat numeroase proiecte transfrontaliere, în colaborare cu vecinii maghiari. Ultimul proiect european de anvergură a fost lansat ieri, la Spitalul Muncipal "Dr. Gavril Curteanu" în prezenţa managerilor Laurean Pop şi Gheorghe Carp, dar şi a mai multor oaspeţi din Ungaria. "Proiectul a pornit pe de o parte de la necesitatea reabilitării şi dotării blocului operator al Spitalului Municipal, iar pe de altă parte de la necesitatea armonizării protocoalelor medicale cu cele din Ungaria. Anul acesta va avea loc o liberalizare a pieţei medicale, iar pacientul va avea posibilitatea să se trateze la ce spital va dori iar noi trebuie să devenim competitivi şi să le oferim acestora o alternativă viabilă. Un alt punct de pornire l-a constituit dorinţa de a nu mai pune pacientul pe drumuri, şi a-i oferi posibilitate să se opereze aici, la standardele pe care le găseşte şi în Occident", a spus managerul Spitalului Municipal, Laurean Pop care a ţinut să mulţumească Primăriei Oradea care este coordonatorul proiectului şi care se va ocupa şi de eventualele cheltuieli, necesare dar care nu au putut fi prinse în proiect.

Patru săli de operaţie

Intitulat "Prevenirea riscurilor din sănătate prin blocuri operatorii de înaltă performanţă în Debreţin şi Oradea", proiectul este finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 şi va fi implementat în parten

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 5 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 10 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 12 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 7 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 11 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 8 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 12 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 5 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 4 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 5 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Vremea

București
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-7°
sâm.

-7°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-3°
sâm.

-3°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°
Feedback
Feedback