Ministerul Transporturilor a atribuit contractul pentru serviciile de consultanţă în procesul de privatizare a CFR Marfă unei asocieri conduse de Deloitte. Valoarea contractului se ridică la 2,5 milioane lei (570.000 euro), inclusiv TVA, acesta fiind atribuit prin procedură de negociere. Asocierea este formată din companiile Deloitte Consultanţă, Muşat & Asociaţii şi Systra, potrivit unui anunţ al instituţiei.
Asocierea va furniza servicii de consultanţă pentru privatizare/asistenţă juridică, economico-financiară, tehnică, de reprezentare sau negociere pe întreaga perioadă de derulare a procesului de privatizare, până la realizarea transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi decontarea tranzacţiei.
Ministerul justifică alegerea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare prin "situaţia de urgenţă extremă", survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă.
Contractul a fost estimat iniţial la 3 milioane lei, fără TVA, potrivit Mediafax.
De la finalul lunii trecute, CFR Marfă are o nouă conducere, despre care ministrul transporturilor Relu Fenechiu a spus că nu va avea contribuţii directe în privatizare, dar că va trebui "să mai repare ceea ce se mai poate repara" în activitatea companiei.
În cadrul ultimelor negocieri cu reprezentanţii delegaţiei FMI, Guvernul s-a angajat să publice anunţul de privatizare a companiei CFR Marfă în luna martie a acestui an şi să semneze contractul de vânzare a unui pachet majoritar de acţiuni până la jumătatea lui mai, tranzacţia urmând să fie încheiată atunci când "toate condiţiile vor fi îndeplinite".
Executivul nostru a aprobat Strategia de privatizare a CFR Marfă, intenţionând să obţină circa 60 de milioane de euro din vânzarea pachetului majoritar de acţiuni al companiei.
Garanţia de participare la