Are o nobleţe numai a sa, un ceva anume când ţi se adresează. E imposibil să nu te vindece sufleteşte când îi stai în apropiere, vocea sa e un balsam. L-am văzut aproape în tot ce a făcut de-a lungul carierei, filme, teatru, televiziune. Când păşeşte pe scenă simţi că-ţi deschide ospitalier uşa casei sale, care coincide, întâmplător sau nu, cu cea a inimii. Un artist de excepţie, neatent parcă la propriul farmec, un gentleman desăvârşit, un Om cum rar mai reuşeşti să descoperi în lumea aceasta ce s-a scuturat de valorile sale precum un vulcan. De la tatăl său a moştenit talentul de a povesti, căci pe vremea aceea românii iubeau arta, frumosul, credinţa şi mai ales îşi iubeau pământul din care Dumnezeu a rânduit ca ei să se nască. Ion Besoiu ar putea vorbi zi şi noapte despre Ardealul în care a venit pe lume. Nu pot cere tinerilor să-l recunoască atunci când merge pe stradă, nu au de unde să-l ştie, puţini au avut ocazia să-l vadă în filme. Societatea în care ei trăiesc nu are legătură cu cea în care Ion Besoiu a crescut şi a creat. Ion Besoiu şi-a sărbătorit ieri ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
“Sper să ne lase viaţa să mai realizăm ce mai avem de realizat!”
“Să începem cu relele şi să lăsăm bunele la urmă. Am reuşit să pierd, cu ghilimelele de rigoare, nişte prieteni adevăraţi, nişte colegi de mare valoare artistică, pe care îi regret nespus. Am reuşit în ultimul an să adun nişte regrete pe care, din păcate, nu am să le scutur de pe mine şi din interiorul meu. Sper ca anul care urmează să fie mai bun, să nu mai pierd atâţia oameni apropiaţi, să ne lase viaţa să mai realizăm ce mai avem de realizat! Probabil şi pe cei pe care i-a adunat, pe Bunul Dumnezeu, pe care eu i-am iubit, El i-a iubit mai mult şi i-a luat acolo şi pentru asta sunt obligat să accept. În anul acesta am realizat ideea de a continua munca în teatru, a
