Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dihonia băsistă virusează USL

Publicat in Jurnalul, marți 12 martie 2013 ·

Despre imaginea jalnică, penibilă, a lui Traian Băsescu ascultat aproape numai de sluguţele sale din PDL, vom mai vorbi. Am asistat la încă o lecţie ternă, durând 25 de minute, în care preşedintele  a jignit un  auditoriu socotit probabil neinformat explicându-i care-i locul României în lume. Şi mai ales a dictat pe puncte ce au de făcut Parlamentul şi Guvernul. Apropo de sala rarefiată, să remarcăm isteria pe care a iscat-o luni calmul cu care PNL a anunţat că nu asistă la recitalul unui preşedinte considerat, în urma unui vot popular covârşitor, drept ilegitim şi care nu mai are de mult nimic bun de spus unei naţiuni pe care, de peste opt ani, o tot înşală. Până şi în corul probăsist a au fost stridenţe, de genul celei cu clăbuci lansate de un invitat permanent la RTV, postul acela cotrocenist până în măduva oaselor, patronat de un personaj ajuns senator printr-un ciudat capriciu al preşedintelui pesedist Victor Ponta. "Cum îşi permit nişte puşcăriabili să facă legi, dar să nu vină să-l asculte pe preşedinte?!", a ricanat respectivul. Aşa o fi, sunt prin Parlament figuri controversate, dar era bine să-şi asume nominalizarea lori, nu să arunce vorba ca Băsescu, din uşa garajului. Ca să folosesc însă aceeaşi găselniţă lexicală, un "puşcăriabil" perfect, cu grele dosare deocamdate blocate, e însuşi prezidentul... Aşa că "avocatul" său mai bine tăcea şi rămânea filosof. Altceva, însă, e mult mai important.

O serie de semnale cu greu cu disimulate atestă că în USL sunt nişte fricţiuni care put a influenţă cotrocenistă. A dihonie semănată de laboratoarele din vârful Dealului, de acolo unde asta a făcut tot timpul Băsescu, semănatul dezbinării în toate mediile politice şi sociale, spre a-şi menţine el însuşi puterea personală. Divide et impera e singura filosofie, singurul mod în care s-a exercitat dintotdeauna, împingându-l spre perfecţiune. Să facem, însă, un

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 4 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 2 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum o ora
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum o ora
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 5 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 48 minute
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 2 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 56 minute
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 7 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 7 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°