Călcarea pe cap a poliţiştilor, la propriu, este mândria supremă pentru interlopii care s-au obişnuit să-şi facă propria lege. Asta mai ales când victimă este unul în uniformă care n-a pus botul la o şpagă mică sau curvă free ca să fie băiat de băiat şi , implicit, parte a mafiei. Pentru că numai mafiot poate fi catalogat un sistem în care infractorii dictează oamenilor statului cum să acționeze. Ani la rând, în numele democrației în stil românesc, situații anormale au fost tolerate, aberațiile ajungând cotidian. Am ajuns ca infractorii să stea tovărășește la mese cu polițiștii și să-și dedice manele, ca frontieriștii să fie frați de cruce cu contrabandiștii. Asta și pentru că structurile de protecție internă au preferat mai degrabă să se ocupe de cei care preferau să nu se alinieze în ritmul “turmei” decât să se ocupe de infractorii în uniformă. Cu fiecare zi, aceste structuri de crimă organizată au ajuns să fie tot mai puternice. Şi pentru că şefii instituţiilor de autoritate publică au preferat inacţiunea complice atunci când nu a fost vorba de a respecta ordinele celor care i-au “uns” în funcţie politic, de multe ori în conexiune directă cu infractorii. Pe motiv că statul de drept nu le dă voie să acţioneze prea “larg”.

S-a ajuns până acolo, încât instituţiile statului să nu mai aibă reacţie în cazul unor situaţii extreme, iar simplul cetăţean să fie un număr al unei plângeri uitate printr-un sertar. Prea puţinii oameni ai legii care au ales să nu-şi vândă demnitatea şi meseria au ajuns să fie priviţi de multe ori, în interior, ca nişte ciudaţi. Chiar de proprii şefi, obsedaţi doar ca situaţiile care i-ar obliga să facă în sfârşit ceva, să nu ajungă la presă. De la calcatul pe cap al poliţiştilor prin cluburi mai este doar o chestiune de timp, şi nu mare, ca interlopii să-şi arate supremaţia, aruncând în aer vreun gabor nealiniat ordinelor mafiot