Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploaie: „Mi-aş dori să nu pierdem niciun joc în retur”

Publicat in Gazeta Noua, marți 12 martie 2013 ·

În timp ce conducerea clubului le-a fixat ca obiectiv menţinerea în eşalonul al treilea, antrenorul grupării Sportul Vişina, Marcel Ploaie, speră ca jucătorii săi să rămână neînvinşi în acest retur de sezon.

Tehnicianul grupării Sportul Vişina, Marcel Ploaie, susţine că în câteva etape se vor cunoaşte echipele care vor părăsi eşalonul al treilea, în schimb consideră că promovarea s-a relansat după eşecul suferit în runda precedentă de liderul seriei, ACS Berceni. Antrenorul este optimist în privinţa parcursului echipei aflate sub comanda sa, al cărei obiectiv este evitarea retrogradării.

„Cred că în cinci, şase etape se va termina lupta pentru evitarea retrogradării, în schimb se va da, până spre final, lupta pentru promovare, între Berceni şi Ştefăneşti. Noi, dacă nu vom pierde următoarele două deplasări şi vom câştiga jocul cu FCM Alexandria, în proporţie de 75% am rezolvat problema retrogradării”, a declarat antrenorul celor de la Sportul Vişina, Marcel Ploaie.

„Recordurile sunt să fie bătute”

Aşteptări mari pentru retur. Antrenorul celor de la Sportul Vişina, Marcel Ploaie, speră ca jucătorii săi să nu piardă niciun meci în această a doua parte a stagiunii. Tehnicianul consideră că acest obiectiv personal este realizabil.

„Obiectivul meu personal este să ne clasăm, ca număr de puncte obţinute în retur, în primele trei locuri. Mi-aş dori să nu pierdem niciun joc, pentru noi ar fi o performanţă, chiar dacă avem un lot restrâns, cred că putem termina în primele şase. Recordurile sunt să fie bătute, le-am spus la jucători că am avut un retur cu Giurgiu în care nu am pierdut, putem să facem acest lucru”, a mai precizat tehnicianul grupării din sudul judeţului, Marcel Ploaie.

Sportul Vişina ocupă locul opt în clasamentul seriei, având 17 puncte acumulate. În prima etapă a returului, gruparea pregătită de

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 5 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°