Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, marţi, că direcţiile de sănătate publică judeţene şi casele de asigurări de sănătate publică judeţene vor fi desfiinţate în următoarele zile. Prezent la Forumul Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi, Nicolăescu a afirmat că direcţiile de sănătate publice judeţene consumă 10% din fondul de administrare al Ministerului Sănătăţii, iar economiile ce vor fi făcute prin desfiinţarea lor vor fi dirijate către programele naţionale de sănătate.
Restructurarea aparatului birocratic din Direcţiile de Sănătate Publică judeţene şi Casele de Sănătate judeţene este una dintre soluţiile Ministerului Sănătăţii la solicitarea premierului Victor Ponta de a reduce cu 15% cheltuielile de personal şi cele cu bunuri şi servicii.
Eugen Nicolăescu a precizat că măsura desfiinţării direcţiilor de sănătate publică judeţene şi caselor de asiguări de sănătate publică judeţene va aduce economii la buget, iar banii economisiţi vor ajunge astfel la pacienţi prin programele naţionale de sănătate, spune el.
Ministrul Sănătăţii nu a dorit să precizeze ce se va întâmpla după desfiinţarea DSP-urilor, dar surse din aparatul administrativ al sistemului sanitar si din Ministerul Sanatatii au confirmat pentru HotNews.ro ca cele 42 de DSP-uri vor fi transformate in 8 directii regionale. De asemenea, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu cei aproximativ 8.000 de angajaţii ai DSP-urilor şi CAS-urilor care urmează să fie desfiinţate.
Sursa: realitatea.net
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, marţi, că direcţiile de sănătate publică judeţene şi casele de asigurări de sănătate publică judeţene vor fi desfiinţate în următoarele zile. Prezent la Forumul Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi, Nicolăescu a afirmat că direcţiile de sănătate publice judeţene consumă 10% din fondul de administrare al Ministerului Sănătăţii, iar eco