Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sucevenii ar putea rămâne fără căldură de săptămâna viitoare

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 12 martie 2013 ·

Caloriferele din locuinţele sucevenilor racordaţi la sistemul centralizat vor da căldură timp de încă o săptămână, după care stocurile de cărbune vor fi epuizate complet, dacă nu se vor găsi resurse financiare pentru achiziţionarea de noi stocuri de huilă.

În condiţiile în care datoria populaţiei către Termica depăşeşte 220 de miliarde de lei vechi, iar încasările lunare de la populaţie nu acoperă nici măcar costul cărbunelui ars în luna anterioară, oprirea căldurii, într-o perioadă când încă este necesară furnizarea ei, nu este deloc imposibilă.

Deşi săptămâna trecută directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu, anunţa că Termica mai are cărbune doar până pe 15 martie, între timp, termenul limită a fost devansat de sosirea unui nou transport de huilă, care le mai ajunge pe câteva zile.

„Acum avem în stoc 6.000 de tone de cărbune, care, la un consum de aproape 700 de tone pe zi, în funcţie de temperaturile exterioare, ne va ajunge până la începutul săptămânii viitoare (18-19 martie)”, a precizat directorul Termica Suceava.

Achiziţia unui nou transport de cărbune care să prelungească perioada de funcţionare a centralei termice care asigură căldura şi apa caldă pentru peste 22.500 de apartamente nu se poate face fără un efort financiar considerabil, susţinut de încasările de la populaţie.

Încasări de numai 11% din valoarea facturii lunii trecute, la Termica

Problema e că situaţia încasărilor este departe de aşteptările minime ale celor de la Termica, care, pentru a putea asigura un flux constant de cărbune, ar trebui să încaseze lunar minim trei milioane de lei de la asociaţiile de proprietari.

Numai că până ieri, încasările pe luna februarie erau de numai 451.000 de lei.

„Practic, până acum, noi nu am încasat decât 11% din valoarea facturii lunii trecute, care este de 4.300.000 de lei. Este mult sub plăţile minime care ar

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 26 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

China ar putea incita Rusia să atace țări NATO, afirmă Mark Rutte / El indică două măsuri necesare pentru a-i descuraja pe ruși și chinezi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă într-un interviu acordat New York Times cum China ar putea împinge Rusia să atace ţările NATO, cu scopul de a abate atenţia blocului din zona regiunii I

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum o ora
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°