Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mehedinţi: Conducerea RAAN desființată de ministrul Energiei

Publicat in GAZETA de SUD, marți 12 martie 2013 ·

Ministrul delegat al Energiei, Constantin Niţă, care a fost ieri la Drobeta Turnu Severin la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, a acuzat „o lipsă totală de management, un management mediocru, care nu a vrut să pună compania pe criterii de eficienţă”. Niţă a atacat conducerea unităţii despre care a spus că va fi demisă şi pe care o consideră direct răspunzătoare de dezastrul de la Regie. Gheorghe Dulcea a condus ani buni Regia Autonomă pentru Activităţi Nucelare. El a fost numit director general, la cererea lui Adrian Duicu, după ce fusese director economic.

La Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare s-a operat „un jaf de proporţii“, susţine ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă. Ministrul a declarat că a descoperit o "lipsă totală de management" care menţine RAAN angrenată în contracte păguboase.

„Foarte multe cadre de conducere - 200 de cadre de conducere, 16 directori, salarii, nu vă spun, destul de bune. La o companie care este în pierdere, salariile ar fi trebuit să fie ajustate, şi nu să le ia întregi, mai ales echipa de conducere. Într-un cuvânt, lucrurile nu merg bine", a spus ministrul.

În scopul scăderii cheltuielilor la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, Constantin Niţă a mai spus că se va rezilia contractul de pază pe care unitatea îl are cu firma deţinută de familia directorului Poliţiei Locale, Constantin Micşoniu, în valoare de un milion de euro pe an, urmând ca de paza Regiei să se ocupe angajaţii Regiei.

„Nu mai vorbim despre gestionarea intrărilor de cărbune, o vraişte totală. Secretarul de stat s-a plimbat săptămâna trecută prin mine, prin depozitul de cărbune. Nu l-a întrebat nimeni nimic şi plătim 160 de oameni de pază. Este de neacceptat un asemenea mod de a conduce o asemenea regie. De ce trebuie să facem pază cu 150 de oameni de la o societate, nu ştiu care... De ce nu o facem cu ai noştri,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Primarul Chişinăului are interzis în România şi în Schengen, anunţă MAE. Cine este Ion Ceban, un politician cu parcurs sinuos / Reacţia edilului/ Cine sunt ceilalţi doi cetăţeni moldoveni vizaţi de o măsură similară

News.ro acum 6 ore
Primarul general al municipiului Chişinău, Ion Ceban, nu mai are voie să intre în România. Acestuia i-a fost interzis accesul pe teritoriul României, dar şi în tot spaţiul Schengen, pe o perioadă de cinci ani, scrie Ziarul de Gardă. Informaţia a fos

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 8 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 7 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 8 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 13 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 11 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 11 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°