Preşedintele Traian Băsescu s-a adresat Camerelor reunite ale Parlamentului, astăzi, de ora 15.00, conform deciziei Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Principalele declaraţii ale preşedintelui Băsescu, conform realitatea.net:
România are trei mari axe de politică externă: apartenenţa la UE este una, apartenenţa la NATO şi parteneriatul cu SUA. Apartenenţa la UE nu este altceva decât viaţa noastră la fiecare zi. Despre ea vrea să vă vorbesc astăzi. Obiectivele noastre legate de UE sunt trei: a avea un stat modern, eficient şi de drept, aderarea la euro şi intrarea în spaţiul Schengen.
Avem nevoie de o nouă lege a sănătăţii şi de o nouă lege electorală.
Baza credibilităţii ţării nu este legată de ceea ce face diplomaţia, ci de ceea ce facem noi acasă. În ziua de azi, nicio diplomaţie nu poate inventa lucruri care nu s-au făcut.
Adoptarea monedei euro. Funcţionăm ca derogare, iar adoptarea euro nu este facultativă, ci obligatorie. În opinia mea, 2015 este un termen nerealist pentru aderare şi va trebui ajustat.
Din punct de vedere al îndeplinirii critieriile de la Maastricht avem următoarele realităţi: suntem stabilizaţi din punct de vedere macroeconomic, ne putem finanţa deficitul. Deficitul trebuie să fie sub 3%. A fost deja atins în 2012. Fluctuaţia cursului de schimb trebuie să fie menţinută între +- 15%. Un criteriu deja îndeplinit.
Este esenţial să adoptăm moneda euro în următorii trei patru ani. Altfel, riscăm să rămânem insuficient integraţi. Sunt suficiente voci în politica europeană care vorbesc de crearea a doua Europe: una a zonei euro şi alta a zonei non-euro.
Accesul în spaţiul Schengen. Prin tratatul de aderare, ne-am asumat aderarea. Îndeplinim toate criteriile tehnice pentru asta. Cel mai important lucru este politic. Asta înseamnă că suntem o ţară credibilă, în care celelalte