Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un sfert din germani ar sprijini un partid care ar scoate ţara din zona euro

Publicat in Ziarul Financiar, marți 12 martie 2013 ·

Germania s-a săturat să plătească pentru scoaterea zonei euro, iar cel mai recent semn care sugerează aceasta este un sondaj de opinie care arată că unul din patru germani ar susţine la alegerile din septembrie un partid care ar vrea să retragă ţara din uniunea monetară.

Principalele partide politice rămân solidare cu euro, în pofida nervozităţii tot mai mari a populaţiei în privinţa salvării unor ţări precum Grecia sau Cipru.

Stigmatizarea naţionalismului, produs al căinţei Germaniei după crimele regimului nazist din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a ajutat la înăbuşirea vocilor euroscep­ticilor, scrie agenţia Thomson Reuters.

Dar un sondaj de opinie realizat pentru revista Focus arată că 26% dintre germani ar lua în cosiderare sprijinirea unui partid care ar vrea să scoată Germania din zona euro şi că una din patru persoane cu vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani ar susţine clar un astfel de partid.

„Aceasta sugerează că există potenţial pentru un nou partid rebel“, a afirmat şeful firmei de cercetare a pieţei Emnid, care a efectuat sondajul.

Un nou partid, Alternative für Deutschland, condus de economişti, jurişti şi rebeli din formaţiunea creştin democrată condusă de cancelarul Angela Merkel, încearcă să profite de această nişă.

„Să aducem sfârşitul pentru moneda euro“, este primul mesaj de pe pagina de internat a partidului.

Acesta propune revenirea la marcă sau formarea unei uniuni monetare cu ţări precum Olanda, Austria şi Finlanda. Franţa nu este menţionată, scrie The Telegraph. Graniţele uniunii curg pe delimitările tradiţionale dintre Europa latină şi cea germanică.

„Republica Federală Germană trece prin cea mai gravă criză din istorie. Introducerea euro s-a dovedit a fi o greşeală fatală care ameninţă bunăstarea tuturor. Vechile partide sunt depăşite şi refuză cu încă­păţâ­nare să-şi re

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu

Ziua Constanta acum 40 minute
Curtea Penală Internaţională (CPI) cu sediul la Haga a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, fostul său ministru al apărării Yoav Gallant şi şeful aripii militare a Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război ş

Incendiu de amploare în Tunari – Au fost afectate trei imobile / Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

News.ro acum 42 minute
Pompierii intervin, joi, pentru stingerea unuin incendiu care a cuprins trei imobile în localitatea Tunari, judeţul Ilfov. ”Intervenim pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la 3 imobile, aflate pe strada 9 Mai, localitatea Tunari, judeţul

Şedinţă de urgenţă la Mediu, după ce ANM a emis primul Cod roşu din această iarnă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a dispus ca instituţiile abilitate să fie informate în timp real despre evoluţia fenomenelor meteorologice şi fie pregătite pentru intervenţie, dacă situaţia o va impune. „ANM a emis primul cod

Curse aeriene cu întârzieri de până la trei ore pe Aeroportul din Iaşi din cauza ninsorilor FOTO

News.ro acum o ora
Mai multe zboruri înregistrează întârzieri de până la trei ore pe Aeroportul din Iaşi, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Potrivit conducerii aeroportului ieşean, majoritatea curselor aeriane care au decolat joi dimineaţă au avut întârzieri,

Activitatea Registrului Auto Român este blocată în toată ţara. Ce a provocat sistarea

Mediafax acum o ora
„Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor şi generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susţin infrastructura IT a RAR”, anunţă Registrul Auto Român. Potrivit sursei citat

Tragedie în Suceava. Doi copii au murit într-o casă mistuită de flăcări la Voitinel

Mediafax acum 3 ore
Incendiul a izbucnit la o casă de locuit, în localitatea Voitinel, s-a manifestat generalizat şi exista pericolul de propagare la vecinătăţi. Flăcările se manifestau pe o suprafaţă de 40 mp şi au afectat o casă de locuit şi o anexă, construcţii majo

UPDATE - Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală într-un atac asupra Ucrainei, anunţă Kievul. Este pentru prima oară când Moscova foloseşte o rachetă atât de puternică / Reacţia lui Zelenski şi a Kremlinului / Ce spune un oficial occidental

News.ro acum o ora
Rusia a lansat joi o rachetă balistică intercontinentală din regiunea sa sudică Astrahan în timpul unui atac asupra Ucrainei efectuat în cursul dimineţii, au anunţat forţele aeriene ale Kievului, fiind prima dată când Rusia foloseşte o rachetă atât

Nicolae Ciucă: PSD îl mai ajută o dată pe Simion, de data asta prin BEC

Mediafax acum o ora
„PSD îl mai ajută o dată pe Simion, de data asta prin BEC. Nu pot ei conspira cât putem noi vota! Etapa de la BEC a planului Hrebenciuc: după ce PSD a scos-o din cursă pe Diana Şoşoacă pentru a-i face culoar lui Simion cu mâna CCR, astăzi, cu mâna B

Legea prin care PFA-urile puteau deveni SRL-uri este neconstituţională

HotNews acum 23 minute
Modificarea legislativă prin care persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale se puteau transforma în societăţi cu răspundere limitată (SRL) sau altfel de societăţi comerciale a fost declarată ca fiin

Premierul Marel Ciolacu Plafonarea preţurilor la energie şi gaze va fi prelungită (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul va aproba strategia energetică a României pentru perioada 2025 - 2035, a anunţat, joi, premierul Marcel Ciolacu, care a susţinut că ţara noastră are suficiente stocuri ca să treacă "cu bine" în această iarnă, iar plafonarea preţurilor la en

Vremea

București
acum

joi

4°/12°
vin.

3°/10°
sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
Iasi
acum

joi

-1°/5°
vin.

-1°/8°
sâm.

-1°/2°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

4°/16°
vin.

5°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-3°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-7°/-0°
Timisoara
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-1°/5°