Sile Cămătaru le-a spus astăzi judecătorilor Curţii de Apel, care dezbat cererea acestuia de eliberare din arest, că a ajuns să se simtă terorizat de procurorii români care îi instrumentează dosarele penale. Magistraţii au reluat dezbaterile privind recursurile celor 24 de persoane arestate preventiv în dosarul de crimă organizată în care sunt cercetaţi, printre alţii, Ion şi Vasile Balint, cunoscuţi ca fraţii Cămătaru. Cămătaru, le-a cerut judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti să fie eliberat din arest, precizând că nu a şantajat pe nimeni, că a vrut să ofere nişte bani unei părţi vătămate, şi nu să-i ia, şi că, în prezent, a ajuns să se simtă terorizat de procurori, relatează Mediafax.
El a mai arătat că a fost eliberat condiţionat acum trei luni şi nu înţelege de ce este anchetat în acest nou dosar, sub acuzaţia de şantaj. "Nu văd unde l-am făcut, pentru că persoana care zice asta nu a fost şantajată de mine. Eu nu i-am cerut decât să-i dau nişte bani, deci practic eu i-am oferit nişte bani. Nu l-am ameninţat, nu l-am lovit cu maşina, nu am făcut şantaj pentru interes material", a declarat Sile Cămătaru, în faţa instanţei.
Acesta a explicat că era vorba despre o înţelegere amiabilă pe care ar fi vrut să o facă cu partea vătămată, respectiv cu persoana rănită într-un accident rutier uşor produs de fiica lui, în urmă cu un an de zile.
Sile Cămătaru a mai arătat că, practic, el ar fi fost într-un fel şantajat de către partea vătămată, în sensul că aceasta a cerut foarte mulţi bani pentru rezolvarea situaţiei pe cale amiabilă.
La rândul lor, avocaţii acestuia au arătat că familia lui Sile Cămătaru are dificultăţi materiale de când acesta a fost arestat, ajungând până în punctul în care să împrumute bani pentru supravieţuire.
În acest context, apărarea lui Sile Cămătaru a