Verificările vor avea loc pe toate sectoarele de drum naţional şi judeţean, precum şi pe străzile din municipiile Sibiu şi Mediaş, anunţă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu (IPJS).
Acţiunea de control este programată pentru perioada 11 – 24 martie, la activităţi participând un număr mărit de poliţişti rutieri, inclusiv cei din cadrul secţiilor de poliţie rurale, conform aceleiaşi surse.
Pe lângă centura de siguranţă, poliţiştii vor verifica şi folosirea mijloacele de retenţie pentru copii.
“Acţiunile sunt circumscrise calendarului de activităţi preventive TISPOL şi sunt desfăşurate în cadrul Campaniei TISPOL SEATBELT, campanie al cărei principal scop este cel al conştientizării conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă”, transmit reprezentanţii IPJ Sibiu.