Mesajul a fost trimis. Multumesc!

APAH-RO anunţă dechiderea unui call center pentru pacienţi

Publicat in TurdaNews, marți 12 martie 2013 ·

Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din România (APAH-RO), împreună cu Alianta Pacientilor Cronici din România (APCR) au anuntat in 7 martie 2013, în cadrul unei conferinte de presă organizată la Institutul National de Boli Infectioase „Matei Bals” din Bucuresti, deschiderea unui call center dedicat pacientilor.

Astfel, dupa 15 martie 2013, linia telefonică este disponibilă, la tarif normal. De luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 16.00, un operator va fi la dipozitia apelantului, oferindu-i sfaturi si informatii utile, în limita competentelor sale. Când operatorul consideră că întrebarea si nevoia interlocutorului necesită ajutor specializat sau un răspuns laborios, ce nu pot fi oferite imediat, problemele ridicate telefonic vor fi directionate în timp util către medicii si specialistii cu care colaborează organizatia APAH-RO, astfel încât apelantul să primească răspunsul corect în maxim 72 de ore.

Daca doriti sa adresati o intrebare operatorilor nostri o puteti face la nr. de telefon 0268 47 44 00

În afara intervalului orar specificat, apelurile vor fi înregistrate, urmând ca operatorul să contacteze pacientul în cel mai scurt timp. Însă, cu conditia ca apelantul să-si lase pe înregistrare numele si numărul de telefon, pe lângă întrebarea la care caută un răspuns corect.

De asemenea, cei interesati de serviciile noastre ni se pot adresa si pe e-mail: hepatobv@gmail.com, unde pacientii pot face la rândul lor informări si pot trimite sugestii.

Pentru început, această linie telefonică va fi dedicată pacienţilor cu afecţiuni hepatice, dar în cel mai scurt timp va fi accesibilă pentru mai multe patologii, precum cancer, hemofilie, boli autoimune sau diabet.

“Call Center e important pentru dirijarea pacientului în primii paşi în lupta cu boala, pentru informarea lui cu privire la drepturile şi obligaţiile pe

Articolul in TurdaNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL își alege astăzi noua conducere. Bolojan, singurul candidat pentru președinție

Mediafax acum 31 minute
Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezența a 1200 de delegați. Aceștia vor alege noua echipă de conducere la nivel național. „Pentru funcția de președinte PNL și-a depus candidatura Ilie Bolojan. Pentru p

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 8 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 10 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 10 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°