Cea de-a doua are loc sâmbătă, cu o distribuţie diferită. Ambele reprezentaţii vor avea loc cu casa închisă, de la ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Naţional.
După mai bine de şapte ani de când niciun spectacol de balet clasic nu a mai fost montat la Opera ieşeană, instituţia promite o revenire impresionantă. Săptămâna aceasta, pe 13 şi pe 16 martie, de la ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Naţional, sunt programate două premiere, cu distribuţii diferite, pentru „Giselle”, un balet romantic în două acte, a cărui coregrafie este una clasică rusă.
Atenţia publicului ieşean va fi atrasă de una dintre cele mai importante partituri de balet, remarcabil fiind şi faptul că pe scenă va urca inclusiv orchestra Operei. Coregrafia este adaptată de maestrul Mihail Motovilov, recunoscut pentru formarea sa la Şcoala de balet din Leningrad. „Şi colegii din Japonia care vor urca pe scenă sunt pregătiţi la Leningrad sau Moscova, iar asta îi determină să aibă o evoluţie extraordinară. Se simte foarte tare tehnica rusească pentru că au o anumită rigoare pe scenă”, a subliniat Beatrice Rancea, managerul Operei.
Aceasta s-a arătat încântată de evoluţia echipei şi de faptul că, în formula actuală, pot fi montate piese de balet de calitate. Aproape toţi balerinii sunt tineri debutanţi, unii la primele roluri mari, spectacolul „Giselle” fiind plănuit ca unul de antrenament pentru viitoarele proiecte ale instituţiei, programate pentru stagiunea 2013 - 2014. Orchestra va fi dirijată de Gabriel Bebeşelea (miercuri) şi de Adrian Morar (sâmbătă), echipă cunoscută după ce au împărţit şi reprezentaţiile pentru „Indiile Galante”. „Sunt la a treia producţie de