Mai puţin de jumătate din populaţia cu drept de vot ar participa la un referendum pentru modificarea Constituţiei, dacă acesta ar avea loc în toamnă, relevă un sondaj INSCOP Research, remis Agerpres.
Potrivit sursei citate, 41% dintre participanţii la sondaj declară ca sigură prezenţa la urne, în cazul unui referendum pentru modificarea Constituţiei, în timp ce 31% susţin că se mai gândesc dacă îşi vor exercita dreptul de vot sau nu.
Întrebaţi dacă în urma alegerilor din decembrie 2012 România are prea mulţi parlamentari, 82% dintre respondenţi au răspuns afirmativ, iar 9% şi-au exprimat dezacordul faţă de respectiva afirmaţie.
Acelaşi sondaj mai relevă faptul că 70% dintre cei chestionaţi consideră că statutul parlamentarilor le oferă deputaţilor şi senatorilor o imunitate prea mare, în timp ce 15% nu sunt de acord cu această afirmaţie.
Pe de altă parte, 38% dintre români opinează că majoritatea USL poate eficientiza activitatea Legislativului, pentru că are o majoritate de două treimi din mandate, iar 37% dintre respondenţi nu consideră acest lucru.
Românii au multă încredere în Biserică, Armată, SRI, Poliţie
Biserica, Armata, Poliţia şi Serviciul Român de Informaţii întrunesc o bună parte din capitalul de încredere al românilor, în schimb preşedinţia, Parlamentul României, Parlamentul European şi Agenţia Naţională de Integritate se află în coada clasamentului.
Românii au multă sau foarte multă încredere în Biserică (67%), Armată (63%), SRI (48%), Poliţie (47%), Primărie (45%), DNA (45%), SIE (42%), Guvern (40%), ANI (40%), consiliul judeţean (38%), Parlamentul European (38%), Parlamentul României (33%), Preşedinţie (30%).
Persoanele cu studii primare manifestă un indice de încredere foarte mare în Biserică (80%), în timp ce persoanele cu studii superioare evaluează această instituţie mai sever. Pe de altă parte, res